În mai, prețul mediu zilnic al energiei tranzacționate pe piața pentru ziua următoare operată de OPCOM a fost de 109,52 euro/MWh, cu aproape 25 euro sau 39% peste prețul din aceeași lună a anului trecut, de 85,89 euro/MWh.
Prețul din mai s-a majorat cu aproape 15 euro/MWh sau 16% și față de cel din luna precedentă (aprilie, de 95,59 euro/MWh).
Volumele tranzacționate pe PZU sunt echivalente cu aproximativ 30% din consumul intern.
Prețuri mai mari decât cele din România s-au înregistrat în mai doar în Irlanda și Italia.
Prețurile energiei electrice pe piețele europene în luna aprilie: România ocupă poziția a treia
În Germania, prețul mediu zilnic a fost în mai cu 11 euro sub cel din România, de 97,7 euro/MWh, iar în Franța, de peste două ori mai redus, de 52,2 euro/MWh.
În topul celor mai scumpe piețe de electricitate de la începutul anului până în prezent, România ocupă poziția a patra, cu un preț mediu zilnic de 112,66 euro/MWh.
Prețuri mai mari decât cele din România de la începutul anului s-au înregistrat doar în Italia, Irlanda și Ungaria.
În Germania, prețul mediu din acest an a fost de 97 euro/MWh, iar în Franța de aproape 2 ori mai redus decât în România, de 60 euro/MWh.
Și în aprilie, prețul mediu zilnic al energiei tranzacționate pe piața pentru ziua următoare operată de OPCOM a fost de 95,59 euro/MWh, cu aproape 10 euro peste prețul din aceeași lună a anului trecut, de 86,44 euro/MWh.
Comparativ cu prețul mediu zilnic din luna precedentă (martie, de 105,07 euro/MWh), cel din aprilie se diminuase cu aproximativ 10 euro/MWh.
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată recent la sistemul național.
România a terminat anul 2025 pe poziția a patra în topul celor mai scumpe piețe spot de electricitate din Uniunea Europeană (UE), cu un preț mediu zilnic pe parcursul întregului an de 108,17 euro/MWh, fiind depășită doar de Irlanda (116,55 euro/MWh), Italia (115 euro/MWh) și Ungaria (108,5 euro/MWh).
Chiar dacă față de anul precedent (2024 - când a ocupat poziția a treia) a coborât un loc în clasament, fiind depășită de Ungaria, România a înregistrat în 2025 un preț mediu zilnic al energiei pentru ziua următoare mai mare cu aproape 5 euro sau 4,5% peste cel din 2024, de 103,5 euro/MWh.















