Germania ia măsuri de consolidare a industriei eoliene interne, în contextul concurenței chineze

Germania ia măsuri de consolidare a industriei eoliene interne, în contextul concurenței chineze
scris 18 oct 2024

Germania planifică acordarea de garanții de stat pentru producția de energie eoliană, ca parte a unui pachet de măsuri pentru a stimula industria eoliană, pe fondul preocupărilor guvernelor și companiilor europene cu privire la avântul companiilor chineze în acest sector, transmite Reuters.

Berlinul va extinde programul de la banca de stat KfW pentru transformarea durabilă, incluzând aceste garanții, a declarat Ministerul Economiei, întrucât sunt necesare garanții de aproximativ 16 miliarde de euro pentru creșterea producției până în 2030, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
OMV Petrom a abandonat sute de sonde CITEȘTE ȘI OMV Petrom a abandonat sute de sonde

Măsurile vor extinde, de asemenea, cerințele de securitate cibernetică energetică pentru a include toate companiile care au acces la o unitate de generare a energiei. Un purtător de cuvânt al ministerului a precizat că măsurile vor începe să fie implementate imediat, cu planuri de a discuta rezultatele inițiale la începutul anului 2025.

”Trebuie să continuăm să îmbunătățim condițiile pentru a menține această industrie competitivă și pentru a asigura crearea de valoare în viitor în Germania și Europa. Aceste măsuri reprezintă un pas crucial,” a declarat ministrul economiei, Robert Habeck, într-un comunicat, după o întâlnire cu reprezentanții industriei la Berlin.

Planul urmărește, de asemenea, reducerea dependenței de China pentru componente critice, cum ar fi magneții permanenți, din care peste 90% provin în prezent din această țară. Industria va dezvolta o foaie de parcurs pentru a atinge acest obiectiv până la sfârșitul acestui an sau începutul lui 2025, a precizat ministerul.

Platforma industrială Dafora, scoasă la licitație CITEȘTE ȘI Platforma industrială Dafora, scoasă la licitație

Guvernul german intenționează să folosească instrumente existente ale UE, cum ar fi Regulamentul privind subvențiile externe și măsurile tradiționale de protecție comercială, cum ar fi reglementările antidumping și antisubvenție, pentru a asigura concurența echitabilă.

Tensiunile dintre Beijing și UE, cele mai mari piețe de energie eoliană din lume, sunt ridicate. Comisia Europeană a lansat în aprilie o investigație pentru a stabili dacă firmele chineze beneficiază de subvenții nejustificate.

Experții din industrie spun că utilizarea turbinelor chinezești este inevitabilă pentru a atinge obiectivele UE privind energia regenerabilă pentru 2030.

Bruxelles-ul estimează că trebuie adăugați anual cel puțin 37 de gigawați de energie eoliană, comparativ cu cei 17 GW adăugați în 2023. Cu toate acestea, Europa, atentă la experiențele trecute în care industrii cheie au fost pierdute din cauza concurenței externe puternic subvenționate, este hotărâtă să evite un rezultat similar în sectorul eolian.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
eoliene