Fostul ministru al Economiei Codruț Șereș a fost condamnat definitiv, luni, de instanța supremă, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul “Hidroelectrica”, iar foștii șefi ai companiei Traian Oprea și George Asan au primit pedepse de câte șapte ani de închisoare, informează News.ro.
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut astfel pedeapsa primită de Codruț Șereș la judecarea în fond a cauzei. Instanța a majorat pedepsele primite de Traian Oprea, fost director general al Hidroelectrica, și de George Lavinius Asan, fost director furnizare, de la cinci la șapte ani de închisoare cu executare.
Decizia de luni a completului de cinci judecători este definitivă.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Codruț Șereș execută, din 27 ianuarie 2015, o pedeapsă de patru ani și opt luni de închisoare primită în alt dosar, cel al privatizărilor strategice.
Pe 31 martie 2014, Codruț Șereș a fost condamnat, pe fond, la patru ani de închisoare cu executare și doi ani interzicerea dreptului de a exercita funcții publice, pentru complicitate la abuz în serviciu.
Tot atunci, foștii șefi de la Hidroelectrica Eugen Pena, Traian Oprea și George Asan au primit pedepse de cinci ani de închisoare cu executare și trei ani interdicție de a ocupa funcții publice, fiind acuzați de abuz în serviciu, iar Nicolae Opriș a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare și doi ani interdicție de a ocupa funcții publice.
În același timp, Victoria Geormăneanu și Georgeta Iosif au fost condamnate la patru de închisoare cu suspendare, cu termene de încercare de șapte și, respectiv, șase ani.
Potrivit procurorilor, foștii directori de la Hidroelectrica sunt acuzați că, în cursul anului 2003, în contextul apariției fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea și a prognozelor meteorologice privind situația hidrologică pe râurile interioare, nu au invocat clauza de forță majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice. Mai mult, echipa de conducere nu a luat măsuri în vederea renegocierii prețurilor, cu consecința înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către SC Hidroelectrica SA.
Prejudiciul adus Hidroelectrica SA a fost calculat la 165 de milioane de dolari.