Prețul energiei electrice pe piața spot a bursei OPCOM va fi mâine aproape zero timp de șase ore. Aceasta după ce, timp de două weekend-uri la rând, au fost chiar și prețuri negative. Întrebat ce înseamnă acest lucru pentru consumatori, ministrul de resort, Sebastian Burduja, a precizat că românii au prețurile plafonate, iar la nivelul Guvernului trebuie realizată o strategie de a crește consumul industrial de energie.
Mâine, prețul energiei electrice pe Piața pentru Ziua Următoare va fi aproape zero timp de șase ore, între 10:00 și 16:00, potrivit datelor bursei OPCOM, analizate de HotNews.ro.
Mai exact, un MWh de electritate va costa 0,01 lei timp de trei ore și 0,15 lei timp de alte trei ore.
Aceasta după ce, timp de două weekend-uri consecutive, prețurile au fost chiar negative, un MWh ajungând să coste -142 lei, adică producătorii au plătit această sumă ca să le fie preluată electricitatea.
Toate acestea pe fondul unui consum foarte mic, de doar 4.030 MW la mijlocul zilei de duminică.
Prezent joi la Târgul Green Energy Expo & Romenvirotec, ministrul de resort, Sebastian Burduja, a fost întrebat ce înseamnă pentru consumatori și pentru sistemul energetic faptul că timp de două weekend-uri la rând au fost prețuri negative la energie pe piața spot.
„Așa cum știți, prețurile energiei electrice sunt plafonate la consumatorul final, deci asta nu va afecta în niciun fel românii. Dar sunt două probleme. Pe de o parte, din punct de vedere economic, ar fi mult mai înțelept pentru România să aibă consum mai mare, deci să folosească energia care poate fi produsă - și aici e nevoie de o strategie amplă la nivelul Guvernului pentru a încuraja dezvoltarea economică, marii consumatori de energie", a explicat Burduja.
El a arătat că este foarte greu de gestionat un echilibru în sistemul energetic național, atâta vreme cât există o producție foarte mare de energie regenerabilă, intermitentă, iar ponderea acesteia va crește, întrucât există programe care finanțează aceste investiții.
În opinia sa, soluția este încurajarea investițiilor în soluții de stocare.
„Împreună cu Dispeceratul Energetic Național, cu Transelectrica, noi ne străduim să găsim aceste soluții, să încurajăm capacitățile de stocare și hidrocentralele cu acumulare prin pompare. Sigur, bateriile se pot instala într-un termen mult mai scurt decât se poate realiza o investiție de tip Tarnița-Lăpuștești, trebuie să fim realiști, dar pe toate aceste dimensiuni noi ne străduim să găsim soluții, iar impactul la clientul final nu există în acest moment", a arătat Burduja.