După ce a negat, șeful Colonial Pipeline admite că a plătit peste 4 milioane dolari hackerilor. "Pentru binele tuturor!"

După ce a negat, șeful Colonial Pipeline admite că a plătit peste 4 milioane dolari hackerilor. "Pentru binele tuturor!"
scris 19 mai 2021

Directorul general al Colonial Pipeline, Joseph Blount, a recunoscut într-un interviu acordat Wall Street Journal (WSJ) că firma sa a plătit o răscumpărare de 4,40 milioane de dolari unor hackeri, după un atac cibernetic care a paralizat cea mai mare rețea de conducte petroliere din SUA, transmite Reuters.

Săptămâna trecută, Colonial Pipeline și-a închis rețeaua de oleoducte cu o lungime de 8.850 de kilometri care este utilizată pentru a transporta carburanți, inclusiv benzină, motorină și combustibil pentru avioane, în ideea de a-și proteja sistemele informatice, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale CITEȘTE ȘI eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale

Colonial Pipeline, unul dintre cei mai mari distribuitori de carburanți din SUA, conectează rafinăriile din zona Golfului Mexic cu centrele urbane din Atlanta și până în New York. Într-o zi normală, compania transportă 2,5 milioane de barili (105 milioane de galoane) de combustibili, o cantitate care depășește întregul consum al Germaniei.

Joseph Blount a declarat pentru WSJ că a plătit banii pentru binele tuturor.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

"Știu că este o decizie extrem de controversată. Nu am luat-o cu ușurință. Recunosc că nu m-am simțit în largul meu văzând că banii ajung la oameni de acest tip", a explicat șeful Colonial Pipeline. Acesta a adăugat că "așa trebuia procedat pentru țară".

Hackerii, care potrivit FBI au legătură cu un grup denumit Darkside, sunt specializați în atacuri ransomware împotriva companiilor mari și mijlocii, cărora le cere mii sau chiar milioane de dolari pentru a le debloca sistemele și se crede că sunt amplasați în Rusia sau Europa de Est.

Săptămâna trecută, președintele SUA, Joe Biden, a semnat un ordin executiv pentru a consolida securitatea cibernetică a țării și a proteja rețelele guvernului federal. Ordinul executiv are drept scop eliminarea barierelor care amenință schimbul de informații între guvern și sectorul privat.

Anterior a fost relatat că Colonial Pipeline a plătit o răscumpărare în valoare de cinci milioane de dolari hackerilor care au obligat-o să închidă cel mai mare oleoduct de produse rafinate din țară, în schimbul unor instrumente de decriptare care i-au permis să deblocheze sistemele informatice atacate, potrivit Bloomberg, ABC News, și The Wall Street Journal (WSJ), relatează AFP.

Însă societatea a dezmințit că a plătit vreo răscumpărare hackerilor.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25% CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25%

Atacul i-a paralizat rețeaua de oleoducte în cel mai important atac informatic vizând o infrastructură de pe teritoriul Statelor Unite.

Rețeaua de conducte - de 8.000 de kilometri - a Colonial Pipeline deservește toată coasta americană. Ea transportă 45% din benzină, diesel și kerosen de la rafinării de la Golful New Mexic la New York.

viewscnt
Afla mai multe despre
colonial pipeline
hackeri