Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a făcut primul pas în acest sens elaborând un proiect de ordin, care transpune principiile unui regulament al Parlamentului European, prin care consumatorii, respectiv furnizori sau agregatori ai consumatorilor (activi pe piața spot, dar nu și cei care sunt calificați ca furnizori de servicii de echilibrare și care participă la piața serviciilor de sistem), pot fi plătiți pentru a-și reduce consumul în intervalele orare în care producția regenerabilă este scăzută.
Costurile vor fi suportate de toți consumatorii, potrivit actuui normativ, “cheltuielile rezultate urmând a fi recunoscute ca și costuri la calculul tarifului pentru achiziția serviciilor de sistem”.
 “Prezentul proiect de ordin are în vedere stabilirea de reguli pentru achiziția și utilizarea serviciului de flexibilitate a consumului furnizat de către participanți la piața pentru ziua următoare de energie electrică cu scopul de a pune la dispoziția pieței resurse suplimentare în vederea acoperirii curbei de consum în intervalele de timp în care se observă că nu mai sunt disponibile pentru pornire resurse de producere a energiei electrice.
Astfel, pornind de la constatarea că în anumite intervale de timp la vârful de seară, când energia din surse fotovoltaice nu mai este disponibilă, apar situații în care resursele disponibile pentru acoperirea cererii pe piața pentru ziua următoare, respectiv resursele de echilibrare pot să nu mai fie suficiente pentru acoperirea necesarului, în aceste momente de timp, la solicitarea Transelectrica, se consideră oportună folosirea unui serviciu de flexibilitate a consumului pe care anumiți participanți la piață îl au la dispoziție (furnizori, agregatori ai consumatorilor, consumatori) și care nu trebuie să fie calificați din punct de vedere tehnic pentru a oferi servicii de echilibrare, dar care își pot reduce necesarul de consum contra unui stimulent financiar reprezentat de plata respectivului serviciu de flexibilitate”, se precizează în proiectul de act normativ.
 Transelectrica ar urma să achiziționeze aceste servicii prin mecanisme de piață – licitații zilnice, de la participanții la piața pentru ziua următoare (PZU) care au semnat voluntar contractul-cadru privind furnizarea de servicii de flexibilitate a consului (SFC).
Activarea mecanismului prin care se folosește flexibilitatea consumului se aplică doar în situații de criză în funcționarea sistemului energetic național (SEN).
Printre acestea se numără penuria națională de resurse care generează riscul de neîndeplinire a condițiilor de adecvanță și de funcționare sigură a SEN sau situațiile de criză la nivel regional și/sau european care impun măsuri de asigurare a funcționării sigure a SEN sau în urma cărora apar solicitări ale organismelor Uniunii Europene cu scopul de a menține siguranța în funcționare a sistemului interconectat și de întrajutorare între țările membre.
 Totodată, Transelectrica ar putea plăti consumatorii să-și reducă consumul și în perioade prelungite de timp cu condiții meteorologice nefavorabile/extreme (perioade de ger sau de caniculă); de asemenea, manifestări meteorologice extreme (furtuni violente, precipitații masive, inundații etc.) care prin impactul lor asupra sistemului/rețelelor electrice conduc la indisponibilizarea puterii generate în unele centrale într-un volum considerabil și pe perioade de timp mai lungi de 3 zile
Mecanismul se poate activa și în ipoteza indisponibilității de lungă durată a unor linii electrice de interconexiune sau din rețeaua de transport internă care limitează capacitatea de import a SEN sau în alte situații de criză sau de urgență în funcționarea SEN identificate de către Dispecerul Energetic Național.














