DECIZIE Parcurile fotovoltaice și eoliene vor putea fi amplasate pe terenuri ce nu vor fi scoase din circuitul agricol. Măsura e însă temporară

DECIZIE Parcurile fotovoltaice și eoliene vor putea fi amplasate pe terenuri ce nu vor fi scoase din circuitul agricol. Măsura e însă temporară
scris 20 iul 2022

Parcurile fotovoltaice sau cele eoliene vor putea fi amplasate pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 hectare și care nu vor mai fi scoase din circuitul agricol, conform unui proiect legislativ promulgat de președinte.

Fostul \ CITEȘTE ȘI Fostul "energetician-șef" al PSD din Parlament a fost numit în conducerea ANRE
Urmărește-ne și pe Google News

Noua lege prevede că, prin excepție de la prevederile legale, pe terenurile agricole având categoria de folosință arabil, pășune, vii și livezi, precum și pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătățări funciare, situate in extravilan, vor putea fi amplasate următoarele obiective de investiție specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile: capacități de producție a energiei solare, energiei eoliene, energiei din biomasă, biolichide și biogaz, unități de stocare a electricității, stații de transformare sau alte sisteme similare care se pot amplasa pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 hectare.

În astfel de cazuri ”suprafața de teren agricol situată în extravilan, cu excepția terenurilor având categoria de folosință arabil, se poate utiliza în sistem dual atât pentru producția agricolă, cât și pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile”.

Totodată, în aceste cazuri, ”scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol se poate face numai pentru suprafețele de teren ocupate de aceste obiective de investiție, restul suprafeței rămânând în circuitul agricol”.

FOTO Protest față de schimbarea legilor siguranței naționale CITEȘTE ȘI FOTO Protest față de schimbarea legilor siguranței naționale

Proiectul promulgat mai prevede că înființarea de noi capacități de producere a energiei regenerabile nu poate afecta buna exploatare a pajiștilor, dar ”suprafața ocupată cu pajiști permanente se poate utiliza în sistem dual atât pentru pășunatul animalelor și producerea de furaje, cât si pentru producerea de energie electrica din surse regenerabile”.

Dispozițiile noii legi, însă, ”produc efecte juridice până la data de 31 decembrie 2026”.

viewscnt
Afla mai multe despre
parc
eolian
fotovoltaic
teren
agricol
proiect
parlament