DECIZIE Guvernul scoate milioane de lei din Fondul de rezervă pentru despăgubirea exproprierilor necesare unei linii electrice vitale pentru ambele maluri ale Prutului

Guvernul a aprobat suplimentarea cu 8 milioane lei a bugetului Ministerului Economiei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția sa, pentru completarea sumei necesare plății despăgubirilor aferente exproprierilor care trebuie efectuate pentru realizarea unei linii electrice vitale atât pentru securitatea energetică a României, cât și pentru cea a Republicii Moldova.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
DECIZIE Guvernul scoate milioane de lei din Fondul de rezervă pentru despăgubirea exproprierilor necesare unei linii electrice vitale pentru ambele maluri ale Prutului

Este vorba de linia electrică aeriană (LEA) de 400 kV simplu circuit Gădălin-Suceava, proiectată la o lungime de totală de circa 260 km și care va traversa 40 de localități din județele Cluj, Bistrița Năsăud și Suceava, proiect implementat de operatorul de transport și sistem Transelectrica.

Proiectul, declarat a fi de importanță națională, necesită exproprierea a peste 260 de hectare de terenuri, de pe raza celor 3 județe. Valoarea totală a despăgubirilor datorate proprietarilor expropriați este de aproape 14 milioane lei.

Nou tronson de autostradă. Guvernul aprobă indicatorii pentru sectorul Tigveni-Râmnicu Vâlcea, parte a Autostrăzii Sibiu-Pitești CITEȘTE ȘI Nou tronson de autostradă. Guvernul aprobă indicatorii pentru sectorul Tigveni-Râmnicu Vâlcea, parte a Autostrăzii Sibiu-Pitești

În Planul pe 10 ani de dezvoltare a rețelei electrice de transport al Transelectrica se menționează că proiectul este necesar prin prisma numeroaselor solicitări de racordare de parcuri eoliene din zona Moldovei, precum și ca urmare a faptului că zona este tranzitată de energia regenerabilă și nucleară care vine Dobrogea în cantități mari și trebuie evacuată spre vest, unde este deficit de producție.

″LEA 400 kV Suceava-Gădălin contribuie și la creșterea capacității de transfer pe granița cu Republica Moldova″, se mai spune în documentul citat.

De ce miroase urât în București. Răspunsul ministrului: Depozitul de deșeuri de la Vidra și stația de epurare de la Glina sunt cele mai probabile surse CITEȘTE ȘI De ce miroase urât în București. Răspunsul ministrului: Depozitul de deșeuri de la Vidra și stația de epurare de la Glina sunt cele mai probabile surse

În urmă cu un an, Transelectrica a semnat contract de execuție a lucrărilor cu consorțiul Electromontaj București – EM Electromontaj Cluj, la valoarea de 688,3 milioane lei plus TVA.

Operatorul sistemului energetic național are asigurată o finanțare europeană nerambursabilă de peste 492 milioane lei pentru LEA Gădălin-Suceava, prin Fondul de Modernizare, alimentat cu încasări din vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate celor mai sărace state membre ale UE.

Investiție strategică în România, la Marea Neagră. JT Grup Oil finalizează primul terminal privat de produse petroliere cu ieșire la Marea Neagră CITEȘTE ȘI Investiție strategică în România, la Marea Neagră. JT Grup Oil finalizează primul terminal privat de produse petroliere cu ieșire la Marea Neagră

″Neasigurarea sumelor necesare consemnării despăgubirilor determină imposibilitatea derulării contractului de execuție (...), cu o durată de 52 de luni, în cadrul căruia etapa a doua - punerea la dispoziția antreprenorului a documentației necesare obținerii autorizației de construire și a deciziei de expropriere - are termen de îndeplinire data de 17.12.2026.

Nerespectarea acestui termen expune Transelectrica riscului suportării de penalități contractuale și al formulării de pretenții de către antreprenor, precum și riscului decalării întregului grafic de execuție a lucrării, cu efect asupra respectării termenelor asumate prin contractul de finanțare (...) din Fondul de Modernizare (...).

Obligația de virare de la bugetul de stat a sumelor aferente despăgubirilor a luat naștere la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 270/2026, respectiv ulterior intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026, motiv pentru care cheltuiala nu a putut fi cuprinsă, la nivelul necesar, în bugetul aprobat Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pe anul 2026 (...)″, explică Guvernul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2536 -0.0019-0.04 %
1 USD4.5266 -0.0146-0.32 %
1 GBP6.1095 -0.0172-0.28 %
1 CHF5.5922 +0.0196+0.35 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite