Corectarea consumului de energie înregistrat în mod eronat de către contoarele montate la consumatori se va putea face doar în laboratoare de metrologie autorizate de către Biroul Român de Metrologie Legală, iar operatorii de distribuție a energiei electrice vor fi obligați să le permită clienților să îi însoțească la predarea către laboratoare a respectivelor contoare.
Astfel, potrivit unui proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) de modificare a procedurii de determinare a consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată și în sistem paușal, operatorii de distribuție vor avea obligația să obțină un buletin de verificare metrologică eliberat de către un laborator de metrologie de terță parte autorizat de BRML (Biroul Român de Metrologie Legală – n.r.), care să conțină datele necesare corectării consumului de energie electrică înregistrat eronat
"La cererea oricărui client final, operatorul de distribuție este obligat să permită acestuia să îl însoțească cu ocazia depunerii la un laborator de metrologie autorizat BRML a contorului care a înregistrat eronat sau nu a înregistrat", se mai stipulează în draftul de act normativ.
CITEȘTE ȘI Lovitură: Renault mută linia de producție a modelului Logan Break MCV de la Mioveni în MarocAcelași proiect prevede că litigiile cu privire la înregistrarea eronată sau neînregistrarea de către contoare a consumului de energie electrică, precum și cazurile de suspiciune de sustragere de energie electrică, vor putea fi soluționate și pe cale amiabilă, prin procedura de mediere instituită legal sau prin înțelegerea părților, nu doar în instanță.
Astfel, în cazurile de suspiciune de sustragere de energie electrică soluționate amiabil, se va determina în sistem paușal consumul lunar de energie electrică, iar durata pentru care se va aplica acest sistem nu poate depăși un an pentru clienții casnici și clienții finali noncasnici mici și, respectiv, șase luni pentru clienții finali noncasnici mari de la data constatării.
De asemenea, se instituie o excepție la prevederea în prezent în vigoare potrivit căreia durata pentru care se corectează consumul în caz de înregistrare eronată nu poate depăși intervalul de timp de la ultima citire, respectiv șase luni pentru clienții casnici și clienții finali noncasnici mici și 3 luni pentru clienții finali noncasnici mari.
"Prin excepție (...), în situția în care corecția de consum stabilită în conformitate cu prevederile prezentei proceduri este negativă (anterior clientul final a plătit un consum mai mare decât cel corectat), durata pentru care se corectează consumul este fie intervalul de timp de la data când s-a produs evenimentul care a condus la înregistrarea eronată a energiei electrice, atunci când aceasta se poate stabili cu certitudine, până la data remedierii situației care a condus la înregistrarea eronată, fie termenul general de prescripție reglementat de Codul civil, atunci când data când s-a produs evenimentul care a condus la înregistrarea eronată nu se poate stabili cu certitudine", prevede proiectul de ordin al ANRE.
CITEȘTE ȘI Finanțe: Firmele care își recapătă codul de TVA vor putea refactura cu taxă pentru perioada în care și-au pierdut acest dreptPotrivit Codului Civil, termenul general de prescripție este de 3 ani.
Proiectul de ordin al ANRE mai prevede că, cu excepția cazurilor de suspiciune de sustragere de energie electrică, consumul de energie electrică corectat/stabilit în sistem paușal se va regulariza prin includerea acestuia în valorile măsurate.
În cazul în care consumul de energie electrică înregistrat eronat/neînregistrat poate fi calculat în vederea corectării, în intervalul de timp dintre data constatării înregistrării eronate/neînregistrării consumului de energie electrică și data programată a următoarei citiri a contorului montat la locul de consum, acesta va intra în componența facturii de regularizare a consumului de energie electrică aferent intervalului de citire în care s-a constatat înregistrarea eronată/neînregistrarea consumului de energie electrică.
În cazul în care consumul de energie electrică înregistrat eronat/neînregistrat nu poate fi calculat în vederea corectării, în intervalul de citire în care a fost constatată înregistrarea eronată/neînregistrarea consumului de energie electrică, pentru acest interval de citire se va emite o factură ce va cuprinde atât consumul înregistrat după remedierea defectului, cât și consumul estimat pentru perioada înregistrării eronate/neînregistrării consumului de energie electrică; regularizarea consumului în urma recalculării va întra în componența facturii de regularizare în următorul interval de citire a contorului de la locul de consum respectiv.