Contractul pe un an de import de gaze naturale din Azerbaidjan, semnat în februarie de compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de profil din România, cu o subsidiară a omoloagei sale azere Socar, nu prevede achiziții obligatorii, ci doar în caz de nevoie, singura obligație a Romgaz, chiar și în cazul în care nu face nicio comandă efectivă, fiind aceea de a constitui o garanție bancară în favoarea azerilor.
Contractul, semnat la Baku, prevede posibilitatea efectuării în România de livrări de gaze azere de până la 1 miliard de metri cubi pe an, în perioada 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024.
″Potrivit contractului, Romgaz nu are obligația de a achiziționa cantitatea de gaze contractată, dar are obligația de a constitui o garanție bancară în valoare de 30 milioane euro pe durata valabilității contractului″, se arată într-un document al companiei românești.
1 miliard de metri cubi înseamnă circa 10% din consumul anual de gaze naturale al României.
Producătorul român de gaze, controlat de Ministerul Energiei cu peste 70% din acțiuni și listat la Bursa de Valori București, nu a oferit niciun detaliu despre formula de preț de achiziție a gazului azer, însă potrivit publicației britanice de specialitate ICIS, aceasta se raportează la cotațiile de pe hub-ul olandez TTF, iar traseul de livrare prin conducte ar fi Azerbaidjan-Turcia-Grecia-Bulgaria-România.
Toamna trecută, la București, Romgaz a semnat cu Socar un memorandum privind o investiție comună într-un terminal de gaze naturale lichefiate (LNG) la Marea Neagră.