ANRE a declanșat verificări la Hidroelectrica, după ce compania de stat nu a mai emis facturi de mai bine de 6 luni, iar autoritatea a primit mii de plângeri din partea clienților.
De partea cealaltă, conducerea Hidroelectrica dă vina pe desele modificări legislative din ultimul an și spune că lucrează la modificarea sistemului informatic, arată Realitatea Plus.
Hidroelectrica a anunțat recent că a început să furnizeze facturile la energie electrică, întârziate pentru ultimele nouă luni, iar acestea vor fi transmise la interval de câte o săptămână și nu „cu teancul” pentru mai multe luni, anunță președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea.
Hidroelectrica a început procesul de facturare pentru luna aprilie a anului trecut, iar facturile vor ajunge la clienți și la interval de o săptămână - o săptămână și jumătate. Plata se poate face eșalonat, la cerere, așa cum compania anunțase de anul trecut.
„Nu vor veni teancuri de 9-10 facturi. Procesul de facturare pentru perioada anterioară a început la Hidroelectrica, s-a facturat luna aprilie și am luat decizia ca, totuși, facturile să nu vină într-un singur calup, ci să vină pe fiecare lună în parte, cu un anumit decalaj.
Facem asta pentru a încerca să diminuăm numărul de solicitări de eșalonare pe care le pot face clienții în cazul în care nu pot plăti contravaloarea facturilor.
CITEȘTE ȘI MESAJ Stânga radicală, cea mai mare forță de opoziție din Grecia, pune în discuție în Parlament achiziția Enel România de către compania elenă PPCExistă această posibilitate. Este afișată și pe site-ul Hidroelectrica (posibilitatea de eșalonare a plății facturilor - n.r.), inclusiv formularele sunt acolo.
Pentru a veni în întâmpinarea clienților noștri, facturile vor veni cu o anumită periodicitate în fiecare lună, nu o să vină mai multe facturi într-un singur mail.
Apoi, va fi un pic mai accelerat procesul de emitere al facturilor, probabil la un interval de o săptămână sau o săptămână și jumătate, tocmai pentru a încerca să nu aglomerăm foarte mult ghișeele cu cereri de reeșalonare și să venim în sprijinul clienților noștri.
CITEȘTE ȘI Cât pot dura procesele ANAF vs. OMV Petrom: 7 ani pentru o investiție în RusiaAceasta este modalitatea prin care ne-am propus să reluăm procesul de facturare odată cu trecerea la noua soluție informatică, tocmai în încercarea de a nu aglomera foarte tare clienții și de a nu îi pune în situația în care să mai facă eforturi suplimentare prin încheierea unor formulare de reeșalonare și solicitarea către noi", a anunțat Bogdan Badea, la Antena 3.
Hidroelectrica a anunțat recent că va trimite tuturor clienților săi facturi la începutul lunii februarie, termen estimat pentru intrarea în normalitate.
Anunțul vine după o perioadă de mai multe luni în care compania nu a mai emis facturi, lucrând la sistemul informatic.
În cazul in care se vor simți copleșiți, oamenii vor avea posibilitatea să achite plățile restante și în rate, însă trebuie să trimită o cerere.
CITEȘTE ȘI VIDEO&DOCUMENT Hidroelectrica va plăti mult mai mult pentru...spargerea gheții pe DunăreCei care s-au mutat în ultimele luni la compania care îi atrage cu cele mai mici prețuri din piață nu au primit până acum nicio factură. Tocmai de aceea, pe grupurile de pe Facebook ale clienților Hidroelectrica, mulți oameni se întreabă cât de mari vor fi facturile.
Dacă suma de plată va fi prea mare, oamenii vor putea să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere. Aceasta trebuie trimisă la adresa de mail [email protected] sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central.
Plata va fi făcută în maximum 6 rate lunare, de valori egale. Pe perioada eșalonării vor fi achitate facturile curente, împreună cu ratele rezultate din cererea de eșalonare.
CITEȘTE ȘI FOTO Biroul care te ajută să faci mișcare, în timp ce lucrezi, și să îți încarci și laptopulAceasta va fi împărțită în maximum șase rate lunare și egale, iar fiecare transă va fi plătită împreună cu factura curentă.
Modele de cereri le regăsiți mai jos:
În total, Hidroelectrica are aproximativ 500.000 de locuri de consum. Cei mai mulți dintre clienți au migrat la compania de stat anul trecut. Și acum, online sau la ghișeele producătorului, sunt înregistrate aproximativ o mie de cereri noi de transfer, zilnic.
Hidroelectrica a implementat un nou sistem informatic de facturare, iar reprezentantii companiei lucrează inclusiv la o aplicație mobilă, astfel încât clienții să își trimită indexul și să facă plățile mai ușor.
”Facturile se transmit zilnic, sunt calupuri de zeci de mii de facturi care se transmit. În februarie, în principiu, estimăm că se intră în normalitate cu toți clienții, sperând să nu mai fie și alte modificări legislative. Procesul de facturare a început de anul trecut – deja lucrurile se fac automatizat”, a spus Bogdan Badea, președinte Hidroelectrica.