Un singur tronson de autostradă mai are șanse certe de a fi deschis traficului rutier în acest an. Cei circa 13 km de la Sibiu la Boița ar reprezenta de fapt și singurii kilometri de autostradă deschiși anul acesta, după ce în vară au fost deschiși 40 de km de drum de mare viteză, dar la rang de drum expres, nu autostradă.
Cu această deschidere, România se va apropia simbolic de borna simbolică de 1.000 km de drumuri de mare viteză: circa 955 km de autostradă și 40 km de drum expres (primul astfel de drum a fost inaugurat în vară, segmentul Balș-Slatina din Drumul Expres DEx12 Craiova - Pitești), scrie Hotnews.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În prezent, lucrările pe segmentul Sibiu-Boița (13,17 km) din autostrada A1 Sibiu - Pitești sunt în grafic și se îndreaptă spre o inaugurare la final de an. Aici lucrează constructorul austriac Porr, pe un contract de circa 612 mil. lei ce are termen oficial de finalizare aprilie 2023.
Lucrările pe A1 Sibiu - Boița (13,17 km) au început în aprilie 2020, iar în prezent au ajuns la circa 90,4%.
În noi imagini realizate din dronă se vede avansul șantierului și punctele unde constructorul mai are de tras pentru o deschidere în acest an: viaductul Tălmăcel, viaductul Tălmaciu sau nodurile rutiere de la Sibiu și de la Boița.
Autostrada Sibiu - Pitești ar urma să aibă o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, și va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.
Pe A1 Sibiu - Pitești se lucrează în prezent pe Secțiunea 1 prezentată mai sus (13,17km de la Sibiu la Boița - constructor Porr) și pe Secțiunea 5, pe cei 30 de km de la Pitești la Curtea de Argeș (constructor Astaldi). Pe Secțiunea 4 Curtea de Argeș - Tigveni licitația s-a finalizat cu semnarea contractului pe 15 noiembrie 2021 cu austriecii de la PORR. Acolo autostrada se află în etapa de proiectare. Pe Secțiunea 3 în luna mai a fost selectat câștigătorul - o asociere de constructori din Italia și România care au câștigat practic cea mai scumpă licitație de autostradă lansată vreodată în România. Pe data de 1 august 2022 CNAIR a semnat contractul cu Asocierea WEBUILD SPA (Astaldi) – TRANCRAD SRL.
Pe Secțiunea 2, cea mai dificilă porțiune care trece prin Valea Oltului și presupune realizarea a șapte tuneluri, CNAIR a semnat în luna februarie un contract de 860 de milioane de euro cu o firmă din Turcia.