Traficul rutier pe DN 76 Oradea – Deva va fi întrerupt, vineri, pe parcursul a șase ore, pe ambele sensuri, pentru montarea grinzilor la viaductul Inelului Rutier Metropolitan Oradea.
Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Oradea, printr-un comunicat în care se arată că, în cele șase ore, deasupra drumului vor fi montate cinci grinzi pe deschiderea de deasupra drumului, „iar în momentul în care fiecare va fi poziționată, traficul auto va fi întrerupt complet timp de aproximativ 15 minute”.
Fiecare grindă cântărește 62 de tone, iar pentru ridicarea și poziționarea lor se va folosi cea mai mare macara din România, de 700 de tone, arată G4Media.
Grinzile sunt pentru realizarea viaductului de la ieșirea din Băile Felix, parte a Inelului Metropolitan de Sud Oradea. Viaductul are o lungime totală de 395 de metri, are 8 deschideri, cu câte 5 grinzi la fiecare deschidere, iar până în prezent au fost montate 30 de grinzi din totalul de 40 câte vor fi în total.
Inelul Metropolitan de Sud are o lungime de 17 km și va asigura legătura dintre DN1 Oradea – Cluj, DN 76 Oradea – Cluj și DN 79 Oradea – Arad, precum și cu centurile din Zona Metropolitană Oradea, dar și centura Oșorhei, centura Nojorid și centura Sânmartin.
Realizarea Inelului Metropolitan de Sud costă 151,831 milioane lei, proiectul fiind finanțat cu fonduri din Programul Național Anghel Saligny, precum și din bugetele CJ Bihor și Primăriei Oradea.
Lucrările au fost împărțite în două loturi. Lotul 1 are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul care se construiește peste DN76, la ieșirea din Băile Felix, realizată de o asocierea formată din firmele Asfamixt SRL (lider), OPR Asfalt SRL și Dacia Faber SRL. Termenul de execuție este de 18 luni, iar valoarea contractului este 70.143.942,59 lei, fără TVA.
CITEȘTE ȘI FOTO Start pentru trei noduri rutiere importante din IlfovLotul 2 este cuprins între km 9+055 – 17+017. Traseul pornește de la viaductul din Băile Felix, ocolește localitățile Băile 1 Mai și Cheriu și se termină în Oșorhei. Lucrările sunt executate de firma PORR Construct, cu un termen de 18 luni pentru finalizarea proiectului. Valoarea contractului este de 81.688.374,45 lei, fără TVA.
Lucrările au ajuns la 50% din volumul proiectat.