ULTIMA ORĂ Guvernul român începe negocierile pentru cumpărarea portului strategic din Republica Moldova

ULTIMA ORĂ Guvernul român începe negocierile pentru cumpărarea portului strategic din Republica Moldova
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 aug 2024

Guvernul va constitui o echipă pentru inițierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în vederea achiziționării de către statul român, prin intermediul Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, a acțiunilor integrale deținute, prin Danube Logistics SRL, de către BERD la Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, conform actelor analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Portul Giurgiulești este unicul port din Republica Moldova accesibil pentru navele maritime, situat la km 133,8 al fluviului Dunărea, în sudul țării, fiind mărginit de România și Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: În urmă cu un an, premierul Marcel Ciolacu anunța că România ar putea cumpăra Portul Giurgiulești din Republica Moldova: ”Trebuie să realizăm că Portul Constanța este strategic în momentul de față. Nu știu ce se va întâmpla cu Odesa. Mai există un port mai mic în Republica Moldova, Giurgiulești, și deja, prin ministrul Transporturilor, România și-a arătat interesul către BERD - pentru că acționarul majoritar la Giurgiulești este BERD - de a-l cumpăra statul român și de a-l dezvolta”.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

De asemenea interesant: Danube Logistics este investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, principalul port fluvio-maritim al Republicii Moldova. Începând din 2005, activitatea Danube Logistics este axată pe dezvoltarea portului, acesta devenind unul dintre cele mai de succes de pe Dunăre, facilitând comerțul companiilor moldovenești cu piețele internaționale.

Danube Logistics SRL este deținută în totalitate de compania olandeză Danube Logistics Holding BV. Singurul proprietar final al grupului de companii Danube Logistics este BERD.

Modificare pregătită la Codul Muncii: Noi date care vor fi introduse în Revisal CITEȘTE ȘI Modificare pregătită la Codul Muncii: Noi date care vor fi introduse în Revisal

Echipa de negociere propusă acum pentru achizițonarea protului moldovean de către statul român va fi condusă de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Stelian Mîndrescu și va fi formată din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Finanțelor, Ministerului Transportului și Infrastructurii și ai altor instituții relevante.

Guvernul întreprinde acest demers și ”având în vedere intenția companiei MBF Port Burgas din Republica Bulgaria de a achiziționa un pachet de acțiuni Danube Logistics SRL deținute de către BERD în Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, cu scopul de a investi în portul Giurgiulești”, relevă un document văzut de Profit.ro.

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Guvernul oprește achizițiile de mobilă, birotică, consultanță din instituții, lansarea de noi proceduri privind studii de fezabilitate, proiectare, achiziții de terenuri. Concerte, doar din sponsorizări. Fără stimulente și combustibil CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Guvernul oprește achizițiile de mobilă, birotică, consultanță din instituții, lansarea de noi proceduri privind studii de fezabilitate, proiectare, achiziții de terenuri. Concerte, doar din sponsorizări. Fără stimulente și combustibil

Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova (informații furnizate de către Biroul de Promovare Comercial-Economică din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova)

Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) este un nod logistic de importanță strategică care oferă importatorilor și exportatorilor servicii de transbordare și depozitare a mărfurilor, cu acces la o infrastructură de transport trimodală. Portul este amplasat pe sectorul maritim al fluviului Dunărea și permite acostarea navelor fluviale și a navelor maritime cu pescaj de până la 7 m și, respectiv, cu o capacitate de până la 10.000 tone. În prezent, PILG oferă servicii de transbordare la patru terminale:

➢ terminalul petrolier, dotat cu un parc de rezervoare cu o capacitate de 45 000 de tone de combustibil, prin care sunt importate produse petroliere și îngrășăminte lichide și prin care se exportă ulei de floarea-soarelui;

➢ două terminale cerealiere prin care se exportă cereale și semințe;

➢ un terminal de mărfuri generale și de containere unde se transbordează o gamă largă de mărfuri, printre care se numără – la import – cărbune, îngrășăminte, oțel și diverse materiale de construcții, cum ar fi nisip, pietre și pietriș, precum și – la export – cereale, semințe, șrot, DDGS (borhot furajer) și fier vechi.

În plus, portul este bine conectat cu linii de cale ferată cu ecartament larg și îngust. De exemplu, există o conexiune regulată de trenuri-bloc pentru transportul containerelor între Giurgiulești și terminalul de containere operat de DP World din Constanța, care ajută la reducerea traficului de camioane și reprezintă o alternativă pentru a evita timpii de așteptare îndelungați la frontiere.

Chiar și înainte de războiul din Ucraina, în 2021, volumul de mărfuri transbordate în Portul Internațional Liber Giurgiulești se ridica la peste 1,4 milioane de tone, fapt ce a plasat portul chiar pe locul trei în topul porturilor dunărene. Evident, odată cu începerea războiului, porturile ucrainene de pe Dunăre și-au mărit volumele de mărfuri transbordate, în timp ce volumul mărfurilor transbordate în PILG a crescut cu 30%, ajungând la peste 1,8 M tone în 2022, PILG poziționându-se astfel pe locul 4 printre porturile dunărene. În prima jumătate a anului 2023 s-a înregistrat o creștere suplimentară de 6%, iar volumul mărfurilor transbordate în port a depășit 1 milion de tone de mărfuri transbordate.

Deși extinderea fizică a liniei riverane este limitată de frontierele cu România și Ucraina, Portul Internațional Liber Giurgiulești este proiectat astfel încât să satisfacă în întregime necesitățile Republicii Moldova.

Cel mai important partener comercial este România. Motivul principal este că, în ceea ce privește multe tipuri de mărfuri, portul Constanța este un hub principal, iar Giurgiulești este un port satelit.

De exemplu, există livrări regulate de combustibil și cărbune din Constanța. Mai avem și livrări de materiale de construcții și, în special, de agregate din România către Giurgiulești. Alte țări de origine importante sunt Turcia pentru combustibil și Georgia pentru îngrășăminte. Principalele destinații directe de export de cereale pe nave maritime sunt Africa de Nord, în special Egiptul, și Orientul Apropiat, sau prin intermediul navelor fluviale către Constanța pentru transbordare în nave de dimensiuni mari. Uleiul de floarea-soarelui este, de obicei, livrat direct în Italia, Spania și Portugalia.

Guvernul a alocat 878 milioane lei pentru organizarea alegerilor parlamentare. Românii din diaspora vor vota 2 zile CITEȘTE ȘI Guvernul a alocat 878 milioane lei pentru organizarea alegerilor parlamentare. Românii din diaspora vor vota 2 zile

Deșeurile metalice și DDGS sunt de obicei exportate în Turcia.

Volumele de mărfuri transbordate prin Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) au crescut de la 1,83 milioane de tone în 2022 la un nou record de 2,17 milioane de tone în 2023, înregistrând o creștere de 18,6%. În plus, numărul de containere transbordate a atins un record istoric de 8.460 de unități (8.646 TEU).

Noul record a fost determinat în principal de cantitățile mai mari de cereale și semințe exportate, care au sporit cu 55% anul trecut, ajungând la 889 de mii de tone, ceea ce constituie 41% din volumul total de mărfuri transbordate. Importul de produse petroliere a crescut ușor, cu 4%, până la 599.000 tone, reprezentând 28% din totalul mărfurilor transbordate prin PILG. Creșterea volumelor din 2023 se datorează și majorării cu 26% comparativ cu anul trecut, a exporturilor de ulei de floarea-soarelui, atingând cifra de 248.000 tone. De asemenea, și cantitatea de materiale de construcții importate s-a majorat cu 10%, însumând 195.000 tone, iar importul de îngrășăminte în saci mari, vrac uscat și vrac lichid a continuat să evolueze pozitiv cu o creștere de 48%, ajungând la 119.000 de tone. Scăderi sunt înregistrate la importurile de cărbune și la exporturile de deșeuri metalice.

Mathias von Tucher, directorul general al Danube Logistics SRL, a declarat: ”În timp ce în 2023 o parte din volumele de mărfuri transbordate au fost pentru și dinspre Ucraina, în perspectivă ne concentrăm pe satisfacerea necesităților importatorilor și exportatorilor moldoveni. În ultimii doi ani ne-am mărit personalul cu 40% și intenționăm să îl menținem la acest nivel. Intensificarea exporturilor de cereale este, în principal, rezultatul investițiilor recent efectuate în noile instalații de depozitare a cerealelordin port. Pentru a spori capacitatea de încărcare a cerealelor la terminalul nostru de marfă, am achiziționat un încărcător de mare capacitate. În același timp, finalizăm lucrările de pregătire a construcției unui nou terminal universal, care are ca scop mărirea capacității de transbordare a mărfurilor uscate în vrac, a mărfurilor generale și containerelor cu 600 de mii de tone anual. În paralel, planificăm să creștem eficiența prin ridicarea nivelului de automatizare la terminalul de caleferată pentru mărfuri lichide în vrac și prin digitalizarea proceselor din terminal. Scopul nostru este să oferim servicii mai bune pentru clienții moldoveni prin creșterea capacității disponibile și a eficienței.”

Mașinile electrice au succes într-un loc surprinzător CITEȘTE ȘI Mașinile electrice au succes într-un loc surprinzător

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a devenit singurul proprietar legal efectiv al operatorului portului Giurgiulești la 7 mai 2021, pentru a asigura activitatea portului și pentru a proteja interesele sale financiare.

Prin achiziția acestuia, BERD își propunea să promoveze continuarea activității portului și să atragă investitori internaționali pentru a sprijini și dezvolta în continuare acest activ de infrastructură esențial, se arată într-un comunicat de presă al BERD, citat de IPN.

BERD a publicat atunci detaliile investiției sale în Portul Internațional Liber Giurgiulești, activ strategic pentru țară, într-un document în care descrie sprijinul său pentru proiect. Astfel, sprijinul a început în 1995, cu un pachet financiar de 27,5 milioane dolari SUA. Acesta consta dintr-un împrumut și din investiții de capital, oferite companiei mixte Terminal S.A., care a încheiat un acord de concesiune cu Guvernul Republicii Moldova în vederea construirii și exploatării Portului Giurgiulești.

Angajamentul BERD a continuat cu o serie de restructurări financiare complexe pentru a ajuta proiectul să depășească o serie de dificultăți, inclusiv retragerea investitorilor inițiali. Din 2014, operatorul portului Giurgiulești, cunoscut acum ca Danube Logistics SRL, compania sa mamă olandeză și, indirect, BERD au fost supuse diferitor acțiuni. Respectiv, la 7 mai 2021, Banca a devenit singurul proprietar legal efectiv al operatorului portului Giurgiulești pentru a asigura activitatea portului și pentru a proteja interesele sale financiare.

viewscnt
Afla mai multe despre
republica moldova
portul giurgiulești
guvern
cumpărare
negociere
echipă