Trio-ul de mărci germane premium care domină piața de automobile premium de decenii, Mercedes, BMW și Audi, a fost destrămat de Tesla, care încă este considerată o marcă premium, deși a operat mai multe reduceri de prețuri în ultimele trei luni.
Rezultatele Tesla, raportate de companie pentru primul trimestru al acestui an, arată că marca a vândut 422.875 de autovehicule în toată lumea, un record pentru companie, reprezentând o creștere de 36% față de anul anterior, în perioada similară.
Cu aceste cifre, marca americană urcă în Top 3 al mărcilor premium la nivel global, depășind pentru prima dată în istoria sa Audi, care nu se află într-o perioadă extraordinară.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Marca germană, care se afla pe locul al treilea pe segmentul premium de mai mulți ani, a raportat un volum total de 415.700 automobile vândute în intervalul ianuarie – martie, în creștere cu 7,9% față de anul trecut. În urmă cu un an, Tesla vindea 310.048 autoturisme, în primul trimestru, sub cifrele anunțate de Audi, care vindea 385.100 autoturisme.
La finalul lui 2022, Tesla a raportat 1,31 milioane de autovehicule livrate, cu 40% mai multe decât în 2021, în timp ce Audi înregistra un volum mult mai mare, 1,61 milioane de vehicule, chiar dacă venea după o scădere de 4 procente.
Reușita Tesla este cu atât mai spectaculoasă cu cât a fost obținută cu numai două modele principale, Model Y și Model 3, alte două, Model S și Model X, fiind în scădere masivă de clienți. Audi, la rândul său, are mai multe modele complet electrice, din familia e-tron, însă nu reușește să vândă nici măcar o treime din vânzările Tesla, cu mașinile sale cu baterii.
CITEȘTE ȘI FOTO-SPION Dacia Duster 3 cu propulsie electrică - surprinsă în teste după ce a fost congelatăSuccesul Tesla vine pe fondul unor importante reduceri de prețuri, care au generat un val de comenzi și livrări, inclusiv pe piața de origine a Audi, Germania. Chiar dacă specialiștii critică reducerile Tesla, care ar putea să afecteze imaginea și profiturile mărcii, inclusiv poziția controversată de marcă premium, deocamdată compania americană a anunțat că intenționează să opereze noi reduceri de prețuri în viitor, cu riscul de a renunța complet la profit.
La prețurile actuale, mașinile Tesla încep să rivalizeze cu cele ale VW și Skoda, nicidecum cu cele ale Audi sau BMW, mai spun analiștii.