Taxi zburător, testat cu succes VIDEO

Startup-ul german ERC System, cu sediul în Munchen, a realizat un zbor de testare pentru una dintre cele mai mari aeronave electrice din Europa cu decolare verticală.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Taxi zburător, testat cu succes VIDEO

Este un prototip de 2,7 tone proiectat pentru misiuni de transport cu încărcătură grea, cum ar fi transferul unor pacienți către spitale de urgență.

Vehiculul eVTOL, denumit Romeo, cu o anvergură a aripilor de 16 metri și dimensiunile unui elicopter, a finalizat prima sa demonstrație publică, pe un aerodrom militar, arată Agerpres.

Azi, AI face munca juridică, “mâine pot fi vânzări, marketing, finanțe”. Val de vânzări în tech care cuprinde toate acțiunile aflate în calea AI - GRAFIC CITEȘTE ȘI Azi, AI face munca juridică, “mâine pot fi vânzări, marketing, finanțe”. Val de vânzări în tech care cuprinde toate acțiunile aflate în calea AI - GRAFIC

„Am demonstrat că putem să transportăm 2,7 tone în aer și, prin urmare, mai târziu, sarcina utilă de care avem nevoie”, a declarat directorul comercial și cofondatorul acestui start-up, Maximilian Oligschlaeger, în timpul testului.

Prototipul poate zbura cu pilot sau fără pilot. El include șase locuri la bordul său, dar a zburat de această dată gol, din motive de siguranță, în timpul testului.

ERC System intenționează să lanseze această aeronavă pe piață în 2031, vizând transportul de sarcini utile de aproximativ 500 de kilograme.

Compania ERC este o filială a companiei germane de tehnologie IABG, care este și furnizor de servicii pentru Bundeswehr, despre care Maximilian Oligschlaeger a spus că a investit o sumă semnificativă de peste 10 milioane de euro.

Operatorul de zboruri de salvare DRF Luftrettung, un viitor client, susține dezvoltarea acestui vehicul de zbor și se așteaptă ca aeronava să reducă costurile și timpii de călătorie pentru transferurile de pacienți între spitale.

În 2020, startup-ul german Lilium, care pregătea lansarea unui serviciu de taxiuri aeriene în mai multe regiuni europene începând cu 2025, a devenit cel mai proaspăt “unicorn” al lumii, obținând o evaluare de peste 1 miliard de dolari.

Lilium, companie fondată în 2015 la Munchen, a efectuat, în 2019, primul test cu prototipul taxiului său zburător Lilium Jet, un vehicul electric cu cinci locuri și decolare și aterizare pe verticală.

Ulterior, compania a atras o finanțare 35 milioane de dolari de la firma britanică de investiții Baillie Gifford, al doilea mare investitor la Tesla, după Elon Musk, cu participații și la SpaceX, Amazon, Spotify și Airbnb.

FOTO Fermierii britanici testează roboți care să culeagă fructe, din cauza lipsei de muncitori CITEȘTE ȘI FOTO Fermierii britanici testează roboți care să culeagă fructe, din cauza lipsei de muncitori

Lilium a obținut o evaluare de peste 1 miliard de dolari în urma investiției și a intrat în clubul “unicornilor”, format din companii private evaluate la cel puțin 1 miliard de dolari.

Ulterior, însă, a intrat în insolvență, fiind salvat de investitori europeni și americani.

Taxi zburător, testat cu succes VIDEO

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite