Oliver Zipse, CEO al BMW Group, crede că Uniunea Europeană încearcă doar "de formă" să relaxeze măsurile de interzicere a motoarelor cu combustie cu ajutorul e-fuels, pentru că este „o soluție falsă”.
Termenul limită la care constructorii auto vor fi nevoiți să oprească vânzarea de mașini cu combustie în Europa, adică anul 2035, are tot mai multe șanse să fie depășit, printr-o soluție de compromis: combustibilii sintetici, adică benzina produsă prin reacția chimică dintre apă și CO2.
Au fost declarații anterioare ale președintei Comisiei Europene, potrivit cărora va încerca să impună acești combustibili sintetici, cunoscuți sub numele de e-fuels, în legislația europeană. Există însă și voci care se opun acestei soluții, cel puțin nu în felul în care pare că va fi introdusă, în cele din urmă.
CEO-ul BMW, Oliver Zipse, a făcut o serie de declarații în cadrul conferinței în care a prezentat rezultatele companiei prin care a acuzat Comisia Europeană că încearcă să impună „o soluție falsă”. Zipse aduce ca argument prețul acestor combustibili produși prin sinteză, care va face, de facto, inaccesibil acest tip de carburant.
Din acest motiv, șeful BMW consideră că, fără investiții majore din partea Comisiei Europene, această soluție nu va putea fi implementată.
BMW este una dintre companiile care au susținut încă din prima clipă combustibilii sintetici, în încercarea de a-și conserva, după 2035, motorizările cu combustie ale mărcii, extrem de apreciate de clienți.
CITEȘTE ȘI FOTO Defrișarea pe Valea Oltului - Au început forajele„Există numeroase indicii potrivită cărora Comisia Europeană caută o soluție falsă prin care interzicerea motoarelor cu ardere va fi relaxată pur și simplu prin deschiderea aparentă către e-combustibili”, a afirmat în fața jurnaliștilor și analiștilor financiari Oliver Zipse.
Excepția combustibililor sintetici a fost introdusă în ultimul moment în documentele UE, printr-o mențiune care se referă la vehiculele „neutre” în materie de CO2, ceea ce lasă deschisă ușa oricărui vehicul care va folosi un carburant ce a fost produs din CO2 în proporții egale cu emisiile sale.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ China a depus o plângere la Organizația Mondială a Comerțului împotriva UE, din cauza tarifelor vamale pentru mașini electricePrintre susținătorii e-fuels se numără Porsche, Ferrari, în timp ce Stellantis și Renault au testat motoarelor vehiculelor și au anunțat că sunt compatibile cu acești combustibili. Dacia va folosi în Raliul Dakar doar combustibili sintetici furnizați de partenerul Aramco, pentru a promova acest timp de carburant, dând de înțeles că este interesată de menținerea motoarelor cu combustie după 2035.
Alți producători, cum ar fi Volkswagen, s-au exprimat împotriva păstrării acestei excepții, într-o opinie contrară șefului său, Oliver Blume, care conduce și Porsche.
CITEȘTE ȘI FOTO Dacia Jogger a depășit VW Passat și este al patrulea cel mai vândut break din lumeOliver Zipse a mai amintit și despre actuala flotă de autovehicule din UE, de peste 250 de milioane de vehicule, care nu va dispărea după 2035 și care ar trebui să fie principala preocupare a autorităților. El a spus că e-fuels ar reduce radical emisiile acestei flote, dacă ar fi mai ieftini. Anterior, ACEA, asociația industriei auto din Europa, a subliniat faptul că o atenție acordată flotei aflate în circulație ar fi mai eficientă din punct de vedere al emisiilor, decât alte măsuri restrictive pentru vehiculele noi.