Producția de autovehicule la cele două uzine din România, Dacia și Ford, a scăzut în luna mai cu 38,72%, fiind înregistrată astfel, totuși, o revenire față de luna anterioară, în care producția fusese blocată complet.
Dacia și Ford au produs în mai, după redeschiderea celor două uzine, 29.353 vehicule, o reducere drastică de la cele aproape 48.000 de vehicule din mai 2019. Dacia a fabricat 20.295 de autoturisme, în timp ce Ford a produs numai 9.058 de vehicule, potrivit datelor transmise de ACAROM. Anterior, în cele două luni de stare de urgență, martie-aprile, au fost produse în Romania numai 32.033 autoturisme, o scădere de 62.82%, în comparație cu perioada similară din 2019, când au fost fabricate 86.152 de unități. Practic, ambele uzine au fost oprite în a doua jumătate a lunii martie și au reluat activitatea abia în luna mai. Uzina Dacia a produs 18.448 de automobile, iar uzina Ford 13.585 de vehicule, în intervalul menționat.
În cele cinci luni care au trecut, România a fabricat 152.412 autoturisme, cu 30,5% mai puține decât anul trecut, când erau produse 219.298 vehicule.
Potrivit ACAROM, producția pe modele în acest an s-a structurat astfel:
- DACIA Duster – 65.557 unități
- FORD EcoSport & Puma – 62.584 unități
- DACIA Logan – 10.487 unități
- DACIA Sandero – 9.415 unități
- DACIA Logan MCV – 4.369 unități