Overseas Suppliers din Constanța a cumpărat, pentru 3 milioane euro, două nave de la o firmă italiană intrată în faliment

Overseas Suppliers din Constanța a cumpărat, pentru 3 milioane euro, două nave de la o firmă italiană intrată în faliment
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 31 mar 2017

Overseas Suppliers din Constanța, care se ocupă cu transportul maritim de mărfuri la nivel internațional, a cumpărat, pentru aproape 3 milioane de euro, două nave multifuncționale, care au aparținut companiei italiene Navemar, intrată în faliment.

Navemar, fondată în 2003, a intrat în faliment în urmă cu câteva luni, bunurile sale fiind scoase la vânzare.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit splash247.com, cele două nave de mărfuri, Lady Gloria și Lady Gaia, construite în 2000, au primit oferte de cumpărare din Italia, Malta și Norvegia, însă compania din Constanța a câștigat licitația, oferind 2,8 milioane de euro.

Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, Overseas Suppliers a avut, în 2015, o cifră de afaceri de 4,7 milioane lei și un profit net de 68.000 lei.

Conform informațiilor de pe site-ul Overseas Suppliers, compania se ocupă de gestionarea transporturilor, importurilor și exporturilor, fiind un important importator și exportator de cherestea, panel și placaj. Compania face livrări prin transport maritim în țări precum Egipt, Arabia Suadită, Kuweit, Liban, Tunisia, Maroc, Alger și Iordania. Totodată, compnia colaborează cu diverși importatori și exportatori din Germania, Rusia, Austria și Suedia.

viewscnt
Afla mai multe despre
overseas suppliers
nave
navemar
transport maritim
constanta
marfuri
logistica
tarnsport marfa