Mercedes-Benz se află în fața unei amenzi uriașe, 1 miliarde de euro, pentru utilizarea de dispozitive de manipulare a testelor de emisii, potrivit unor informații publicate de revista germană Der Spiegel.
Sub titlul „Daimler trebuie să plătească până la un miliard de euro”, revista germană Der Spiegel publică date privind dosarul în care Daimler a fost cercetată de procurori pentru utilizarea unui software pe automobilele Mercedes-Benz C Class și E Class care distorsionează testele de emisii. Descoperirea a fost făcută de KBA, autoritatea federală pentru transporturi, care a cerut rechemarea a 280.000 de automobile pentru rescrierea softului. Procurorii au mers mai departe cu investigația, pentru a stabili cine și în ce condiții a dispus instalarea acestui software pe mașini. Amenda pentru astfel de fapte poate ajunge la 5.000 de euro pentru fiecare vehicul vândut, astfel că totalul sancțiunii se va situa între 800.000 și 1 miliard de euro.
Procurorii nu au oferit informații reporterilor, precizând că ancheta nu a fost finalizată și nu pot fi desvăluite date din dosar. Nici cei de la Daimler nu au comentat.
Cercetările au început în 2017, când au fost făcute primele percheziții în sediile Mercedes-Benz, la un an după ce Agenția de Protecție a Mediului din SUA a cerut constructorului precizări despre unele emisii ale motoarelor diesel.
Și ceilalți producători de automobile din Germania au fost amendați de procurori, pentru fapte asemănătoare. VW a primit o amendă de 1 miliard de euro, iar Audi - 800 milioane de euro. Producătorul de componente Bosch a fost amendat, de asemenea, cu 535 milioane de euro, pentru furnizarea dispozitivelor vinovate de trișare.
Cei de la Daimler au susținut permanent că dispozitivele utilizate pe mașinile verificate de KBA sunt legale și va contesta orice decizie în instanță.
CITEȘTE ȘI FOTO Dacia a introdus motorul 1.0 TCe 100 și în oferta din România. Duster rămâne mai ieftin în Franța decât la noiRezultatele financiare ale Daimler AG au fost afectate în primul semestru al anului de provizioanele pe care a trebuit să le constituie din cauza iminenței unor amenzi.
Mercedes a inițiat deja o rechemare pentru 670.000 de automobile, din care 280.000 în Germania, pentru rescrierea softului motorului, pe bza unei dispoziții date de KBA. Nu este foarte clar dacă acesta este dosarul în care procurorii pregătesc amenda pentru Mercedes, însă modelele afectate în acest caz sunt mult mai multe.
Este vorba despre automobile diesel cu motoare Euro 6b, de ultimă generație, potrivit informațiilor Daimler de pe site-ul oficial: Vito 1.6 litri diesel (OM 622), C-Class 1.6 litri diesel (OM 626), ML/GLE/GL/GLS 3.0 litri diesel (OM 642), V-Class 2.2 litri diesel (OM 651) și GLC 2.2 litri diesel (OM 651). Mai sunt și alte modele, care vor fi anunțate individual. În România, au fost rechemate 26 de automobile din această listă.
Compania nu este de acord cu decizia KBA: “potrivit interpretării dată de KBA legii, anumite calibrări specifice ale funcționalităților motorului vehiculelor trebuie modificate. Daimler a depus o obiecție împotriva ordinului administrativ al KBA și va clarifica chestiunile legale în tribunal, dacă va fi necesar”.