Lovită de pandemie, Blue Air amână pentru toamna anului viiitor lansarea la Bursa București a unei emisiuni de obligațiuni

Lovită de pandemie, Blue Air amână pentru toamna anului viiitor lansarea la Bursa București a unei emisiuni de obligațiuni
scris 8 iul 2021

Compania aeriană românească low-cost Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, amână pentru toamna anului viiitor lansarea la Bursa București a unei emisiuni de obligațiuni, pe fondul incertitudinilor semnificative privind nivelul de vaccinare și evoluția pandemiei începând din această toamnă. În 2019, operatorul aerian anunța că va lansa o emisiune de obligațiuni în sumă de 50-60 milioane de euro în toamna anului 2020.

"Din păcate, cererea de transport aerian a scăzut, în perioada ianuarie - mai 2021, la sub 20% din nivelul aceleiași perioade din anul 2019. În contextul în care există încă incertitudini semnificative privind nivelul de vaccinare și evoluția pandemiei începând din toamnă, am decis amânarea emisiunii de obligațiuni la Bursa de Valori din București pentru toamna anului 2022. Referitor la sumă, vom decide în primăvara anului viitor", a declarat pentru Profit.ro directorul general al Blue Air, Oana Petrescu.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat, marți, că Blue Air se va lista pe piața secundară a bursei de la Londra, în urma unui acord cu o companie de tip SPAC. Astfel, transportatorul aerian român și Ridgecrest, companie de tip SPAC (vehicul de achiziții cu scop special, tranzacționat public), au semnat un acord neangajant de preluare inversă, prin care Ridgecrest va achiziționa acțiunile Airline Invest și ale subsidiarelor sale, Blue Air Aviation și Blue Air Technic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Airline Invest este deținută de Cristian Rada (acționar majoritar) și fratele său, Mihai Cătălin.

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

Potrivit acordului, proprietarii Blue Air vor emite aproximativ 9 miliarde de noi acțiuni în Ridgecrest, reprezentând 95% din capital social al companiei înainte finalizării plasamentului de acțiuni.

În urma tranzacției, Ridgecrest își va schimba denumirea în Blue Air Group plc.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

O companie SPAC este un vehicul investițional tranzacționat public, specializat în atragerea de capital pe bursă cu scopul de a finanța o achiziție. Compania achiziționată devine publică în urma fuziunii, procesul reprezentând o alternativă la listările tradiționale.

Tranzacția depinde, între altele, de încheierea, cu succes, a unei strângeri de fonduri ce va fi propusă în curând de Blue Air, precum și de finalizarea ofertei de acțiuni emise de compania lărgită, care va trebui apoi să obțină aprobare pentru readmiterea la tranzacționare pe piața AIM a bursei de la Londra.

În toamna anului 2019, compania anunța că pregătește pentru toamna anului 2020 lansarea pe bursă a unei emisiuni de obligațiuni în cuantum de 50-60 milioane euro, operațiune care poate fi urmată de o listare efectivă, după 2 ani.

Ridgecrest estimează că Blue Air Group va depune documentele necesare până la finele anului.

Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților

Profit.ro a anunțat, anul trecut, că grupul German Airways (denumit anterior Zeitfracht Luftfahrt), cu operațiuni în logistică, transport naval și imobiliar, dar și în aviație, a ieșit surprinzător de rapid și de discret din acționariatul Blue Air.

Pachetul de acțiuni, reprezentând 10% din capitalul social, achiziționat de germani, a fost cedat acționarului majoritar, Teodor Cristian Rada. Ulterior, el a transferat acțiunile către Airline Invest, o societate înființată în decembrie 2019 și unde deține 99,9% din acțiuni, restul revenind lui Mihai Cătălin Rada.

Blue Air a fost înființată în 2004 și s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaționale în România, Cipru, Italia și Marea Britanie.

Afacerea a fost lansată de Nelu Iordache, condamnat însă în decembrie 2017 la șase ani și trei luni de închisoare în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac - Arad, în care ar fi fost înregistrat un prejudiciu de 1,2 miliarde de lei în dauna CNADNR, a unei bănci și a unei firme de construcții din Spania.

În 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depășind în premieră compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportați. Compania low-cost operează zboruri către circa 100 de rute, din 16 țări, având opt baze operaționale, în București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Larnaca, Liverpool și Torino.

În toamna anului 2018, Blue Air a cumpărat compania aeriană națională a Republicii Moldova, Air Moldova, cu 2,5 milioane euro, preluând totodată datorii de 61,2 milioane euro.

În 2019, Blue Air a înregistrat o cifră de afaceri de 2,19 miliarde de lei, în scădere cu 5,4% față de anul precedent. În schimb, cum a anunțat recent Profit.ro, prin reducerea cheltuielilor totale cu peste 8%, operatorul aerian a revenit pe câștig după trei ani, cu un profit net de 72,2 milioane de lei, de la o pierdere netă de 145,6 milioane de lei în 2018. În intervalul 2016 - 2018, compania a fost pe minus.

Creanțele au crescut cu 66,4%, la 156,3 milioane de lei, iar datoriile totale au urcat cu 4%, la 64,64 milioane de lei, conform datelor www.termene.ro.

Numărul mediu de salariați a urca cu 2,1%, la 1.145 persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
blue air
obligatiuni