FOTO Dacia Bigster, primele imagini înainte de lansarea din octombrie. Cât va costa

FOTO Dacia Bigster, primele imagini înainte de lansarea din octombrie. Cât va costa
scris 12 iun 2024

Mai sunt doar patru luni până la debutul oficial al modelului Dacia Bigster, în cadrul salonului auto din Paris, iar mașina este aproape gata de startul producției. Compania face ultimele teste cu mașina acoperită de camuflaj, deși toată lumea știe cum va arăta.

VEZI AICI ȘI FOTO-SPION Dacia Duster 3 cu propulsie electrică - surprinsă în teste după ce a fost congelată

Urmărește-ne și pe Google News

Conceptul Dacia Bigster a fost prezentat public în 2021, iar de atunci au trecut mai bine de trei ani. Toată planeta știe cum va arăta viitorul model de serie, mai ales că între timp a debutat pe piață noul Duster, care a preluat 99% din detaliile conceptului Bigster. Există însă posibile mici surprize, atât estetice, cât și, mai ales, tehnice, pe care le va aduce noul model.

VIDEO Constructori români și bulgari avansează în tandem la Autostrada Moldovei. Încep să devieze un drum național CITEȘTE ȘI VIDEO Constructori români și bulgari avansează în tandem la Autostrada Moldovei. Încep să devieze un drum național

Dacia Bigster a fost fotografiat în haine de camuflaj, pe șoselele din Spania, acolo unde temperaturile ridicate permit teste specifice, mai ales în cazul motorizărilor electrificate. Chiar dacă nu sunt vizibile detalii ale caroseriei, este indiscutabilă asemănarea cu conceptul și cu noul Duster. Practic, putem vorbi despre un Duster alungit sau, așa cum se vehicula într-o vreme, despre un Grand Duster, care a fost una dintre opțiunile de nume pentru cel mai mare SUV al Dacia.

Din punct de vedere tehnic, Bigster va folosi platforma CMF-B, în specificații entry, dar alungită pentru a putea oferi mai mult spațiu interior. Potrivit informațiilor oficiale de până acum, fratele mai mare al lui Duster va avea 4,60 metri, pentru a deveni un SUV de familie, compact, un competitor direct pentru Skoda Kodiaq (4,74 m) și Citroen C5 Aircross (4,50 m).

Renault deschide comenzile pentru SUV-ul coupe Rafale, inspirat dintr-un avion CITEȘTE ȘI Renault deschide comenzile pentru SUV-ul coupe Rafale, inspirat dintr-un avion

Unele diferențe estetice ar putea fi vizibile mai ales la interior, având în vedere că șefii Dacia au pus accent pe ideea de SUV confortabil și spațios, dedicat concediilor, spre deosebire de Duster, care ar trebuie să rămână un SUV de aventură. Cel mai probabil, sunt așteptate mici modificări ale materialelor folosite, dacă va exista vreo diferență, însă cel puțin 90% din componente vor fi similare cu Duster.

Sunt anunțate, neoficial, mai multe schimbări în zona de motorizare, dar acestea ar urma să fie introduse ulterior momentului lansării din acest an. În primul rând, un motor hibrid de capacitate mai mare, 1.8 litri, va fi lansat și Renault a confirmat în ultimii ani că intenționează să mărească capacitatea cilindrică pentru a obține emisii mai reduse de CO2 în combinația benzină – electric.

SURPRIZĂ Dacia Logan se întoarce pe cea mai mare piață auto din Europa CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Dacia Logan se întoarce pe cea mai mare piață auto din Europa

În al doilea rând, este vehiculată o creștere de putere pentru motorul mild-hybrid 1.2 TCE 130, care este oferit în prezent pe Duster și care a intrat în producție la Mioveni. Cu aceeași cilindree, va fi lansată totodată versiunea neelectrificată a acestui motor, cu o putere de 115 CP, care va deveni o opțiune mai accesibilă, dar și o alternativă în combinație cu GPL. Motorul va primi și o cutie EDC, tot mai cerută de public, însă el va fi declinat și într-o versiune cu tracțiune e4WD, după cum arată informațiile neconfirmate încă oficial, ceea ce înseamnă că Bigster va putea fi cumpărat cu două versiuni diferite de tracțiune integrală.

Prețul lui Bigster ar putea fi mai mare cu câteva mii de euro, față de Duster, cu o probabilitate pentru o diferență de minimum 3.000 de euro între versiuni similare ale celor două SUV-uri, ceea ce înseamnă că cel mai ieftin Bigster va costa aproximativ 22 – 23.000 euro, în timp ce o versiune de top, cu motor hibrid, ar putea depăși în premieră pragul de 30.000 de euro.

FOTO Dacia Bigster, primele imagini înainte de lansarea din octombrie. Cât va costa

SURSA FOTO: AUTOCAR (mai multe imagini: https://www.autocar.co.uk/car-news/new-cars/dacia-bigster-first-pictures-rugged-sub-%C2%A340k-family-suv)

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia bigster
duster 3
lansare bigster
pret bigster