Vingroup, companie privată vietnameză care desfășoară activități importante în mai multe domenii și intenționează să lanseze SUV-uri electrice în Europa, a semnat un contract cu Michel Loscheller, fostul CEO al Opel, pentru funcția de CEO.
Stellantis a pierdut unul dintre cei mai importanți executivi ai săi, Michael Lohscheller, cel care a condus marca Opel de la preluarea sa din portofoliul General Motors și până în acest an, pe o perioadă în care a trecut de la pierderi istorice la profit. Acesta a fost anunțat de grupul industrial vietnamez Vingrup ca CEO al subsidiarei Vinfast, specializată în autovehicule. Lohscheller va avea ca misiune „scalarea operațiunilor VinFast și prezența la nivel global”.
Michael Lohscheller a părăsit Stellantis și Opel chiar în ziua în care a fost prezentată noua generație a hatchback-ului Astra, o bornă majoră în evoluția mărcii germane de la trecutul GM, la prezentul și viitorul Stellantis, având ca țintă electrificarea completă în 2028. „Noile proiecte” anunțate în comunicatul oficial s-au concretizat acum în proiectul VinFast. Lohscheller se va muta în Vietnam și va conduce activitățile curente ale companiei pe piața locală, dar și pe cele din SUA, Canada, Franța, Germania și Olanda, având ca țintă extinderea pe piețele din SUA și Europa. Planul final este „de a transforma VinFast într-o companie globală electrică inteligentă”.
Michael Lohscheller a lucrat pentru Volkswagen, înainte de a se transfera la Opel, unde a fost CFO, în perioada GM, fiind numit apoi CEO, odată cu achiziția mărcii de PSA Group. În locul său, Stellantis l-a numit la conducerea Opel pe Uwe Hochgeschurtz, fost șef al Renault Germania și Austria.
„VIngroup îi spune un bunevenit călduros lui Michael Lohscheller în echipa de management. Credem cu putere că apariția lui va accelera creșterea VinFast și expasiounea sa globală. Participarea lui Michael Lohscheller în managementul companiei reafirmă planul pe termen lung al Vingrup de a atrage talente extraordinare și de a câștiga experiență din cercurile de elită ale industriei auto globale”, a declarat Thuy Le, vicepreședintă a Vingroup.
„De-a lungul carierei mele am fost atras întotdeauna de noi provocări. Când oportunitatea a venit de la VinFast, am fost imediat atras datorită oportunităților de creștere. Sunt nerăbdător să lucrez cu echipa de conducere pentru a extinde compania și pentru a o transforma într-o companie globală electrică inteligentă” a declarat Lohscheller, cu ocazia numirii sale.
Vingroup este unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Vitenam, cu afaceri în tehnologie, industrie și servicii. VinFast este o subsidiară a Vingroup specializată în producția de autovehicule premium, fiind totodată primul brand vietnamez care iese pe piețe externe. VinFast s-a lansat în 2017 și are unul dintre cele mai moderne centre de producție din Asia de Sud-Est. Produce scutere și autobuze, dar pregătește lansarea a trei SUV-uri electrice, din clasele C, D și E. Lansarea este prevăzută pentru 2021 și 2022, pentru piețele din Vietnam, America de Nord și Europa.
VinFast a prezentat deja la începutul acestui an primele sale autoturisme electrice, echipate inclusiv cu tehnologie de conducere autonomă. Mașinile au lungimi cuprinse între 4,30 și 5,12 metri, propulsie exclusiv electrică, cu două motoare și autonomii de până la 550 km.