VinFast a semnat un acord privind înființarea primei sale uzine în India, în condițiile în care producătorul vietnamez de vehicule electrice (EV), caută să se extindă pe cea de-a treia piață auto mondială, transmite Reuters.
Luca de Meo, șef al Renault, estimează că divizia de vehicule electrice Ampere, care va fi listată în prima parte din 2024, poate fi evaluată în jurul a 10 miliarde de euro. El spune că sunt cu totul nerealiste evaluările unor start-up-uri auto, cum ar fi VinFast, care s-a listat recent și a atins evaluări de peste 80 miliarde dolari.
Acțiunile producătorului vietnamez de vehicule electrice Vinfast au urcat luni cu 21%, continuând creșterea de săptămâna trecută, în urma căreia compania și-a mărit de peste patru ori valoarea de piață, la 160 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Acțiunile producătorului vietnamez de automobile electrice VinFast au scăzut vineri pentru a trei ședință consecutivă, după debutul spectaculos la bursa Nasdaq din SUA din această săptămână, compania pierzând mai mult de jumătate din valoarea sa de piață, transmite Reuters.
VinFast, producător de autovehicule din Vietnam, cu ambiții extrem de puternice de expansiune pe toate piețele lumii, a livrat primele 100 de automobile, pe piața de origine, Vietnam, și se pregătește să expedieze primele mașini către clienții din Europa.
Fostul șef al Opel, Michael Lohscheller, care a condus pentru jumătate de an și producătorul vietnamez Vinfast, a fost anunțat ca CEO al unui alt constructor auto, Nikola, un startup de vehicule electrice.
Fostul CEO al mărcii Opel, Michael Lohscheller, cel care a reușit să redreseze marca germană după achiziția de către PSA Group de la General Motors, a părăsit compania vietnameză VinFast la doar șase luni de la instalarea sa ca CEO.
Vingroup, companie privată vietnameză care desfășoară activități importante în mai multe domenii și intenționează să lanseze SUV-uri electrice în Europa, a semnat un contract cu Michel Loscheller, fostul CEO al Opel, pentru funcția de CEO.