După ce a cerut reexaminarea legii prin care șoferii cu permis categoria B pot conduce și anumite motociclete, Iohannis reclamă legea la CCR

După ce a cerut reexaminarea legii prin care șoferii cu permis categoria B pot conduce și anumite motociclete, Iohannis reclamă legea la CCR
scris 3 ian 2024

Președintele Iohannis a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la proiectul de lege care permite șoferilor cu permis categoria B să conducă și motociclete cu transmie automată și cu o capacitate cilindrică de 125 centrimetri cubi, ce dezvoltă cu o putere maximă de 11 kw. Președintele Iohannis trimisese legea la reexaminare pentru a se preciza clar cum se va face dovada absolvirii cursurilor pentru condusul motocicletelor, iar acum reclamă că Parlamentul a modificat cu totul altfel legea de cum solicita adresa de reexaminare. 

Inițiativa a fost depusă în 2019 de doi parlamentari de la PSD: Gabriel Petrea și Alexandru Rotaru. Șoferii care au permis categoria B pot obține mai ușor permisul de categoria A dacă au îndeplinit vârsta de 24 de ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Noul an începe cu prețuri reduse la gaze și stocuri record. Importurile rusești, tot mai nesemnificative. Cât de pline sunt depozitele în România CITEȘTE ȘI Noul an începe cu prețuri reduse la gaze și stocuri record. Importurile rusești, tot mai nesemnificative. Cât de pline sunt depozitele în România

Proiectul fusese adoptat inițial în iunie 2023 der către Parlament, dar, în iuliue, președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea condițiilor pe care trebuie că le îndeplinească deținătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă și motociclete, considerând că nu sunt respectate norme de tehnică legislativă și că prevederea potrivit căreia conducătorul auto trebuie să „facă dovada absolvirii a 10 ore de pregătire practică în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule” este neclară.

Parlamentul a adoptat din nou proiectul în decembrie anul trecut, dar șeful statuli consideră acum că au fost aduse noi modificări proiectului inițial care exced cererii de reexaminare și scopului inițial al inițiativei legislative.    

FOTO Hidroelectrica a început să trimită clienților notificări de modificări contractuale, cu majorări de tarife CITEȘTE ȘI FOTO Hidroelectrica a început să trimită clienților notificări de modificări contractuale, cu majorări de tarife

Șeful statului arată că  în procedura de reexaminare, Parlamentul a operat a detaliat modul în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică, și anume printr-o adeverință care se înscrie în Registrul național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate.

Totodată, Parlamentul a intervenit asupra condiției de a deține de minium 3 ani permisul pentru categoria de vehicule B astfel încât acest tip de permis să poată fi utilizat și pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1 și a redus această perioadă la 2 ani.

”Astfel, deși Parlamentul trebuia să își limiteze intervenția la cadrul trasat de cererea de reexaminare a Președintelui, acesta a reconfigurat condițiile în care deținătorul unui permis pentru categoria de vehicule B ar putea utiliza permisul și pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, excedând acestor limite și a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 77 alin. (2), prin raportare la art. 1 alin. (4) și (5) și art. 147 alin. (4) din Constituție”, consideră președintele.

YouTube va afișa reclame mai puține… dar mai lungi CITEȘTE ȘI YouTube va afișa reclame mai puține… dar mai lungi

Potrivit acestui,a modificarea condiției privind deținerea de minium 3 ani a permisului pentru categoria de vehicule B, prin stabilirea condiției de experiența de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B reprezintă o soluție complet nouă, care depășește limitele reexaminării. 

”Noua redactare reflectă o concepție legislativă diferită, care excedează sferei ideatice a dezbaterii pe care cererea de reexaminare ar fi trebuit să o declanșeze și care ar fi trebuit să rămână circumscrisă clarificării aspectelor menționate în conținutul ei (modul în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică), nicidecum să determine schimbarea condiției privind durata deținerii permiselor de conducere pentru categoria de vehicule B. În concluzie, soluția legislativă rezultată în urma reexaminării are valoarea unei noi prevederi adoptate de Parlament, care denotă o nouă voință politică, exprimând o altă viziune decât cea cuprinsă în legea adoptată inițial”, susține șeful statului.

Acesta adaugă și că legea este neclară, prin referirea la experiența de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B.

”În practică, dovada experienței va fi dificil de probat. Este neclar dacă intenția legiuitorului a fost de a asimila perioada de deținere a permisului pentru o anumită perioadă de timp cu experiența cerută de lege sau dacă este necesar ca dovada acestei experiențe să se realizeze în alt mod, situație în care norma este lacunară, neprecizând niciun criteriu pentru probarea experienței”, afirmă președintele României.

viewscnt
Afla mai multe despre
categoria b
șoferi
motociclete
iohannis
ccr
parlament