Dacia crește în Italia, cu ajutorul Spring, care a devenit liderul segmentului de electrice

Dacia crește în Italia, cu ajutorul Spring, care a devenit liderul segmentului de electrice
scris 13 oct 2021

Dacă în Franța și Germania Dacia are rezultate negative, cauzate de pandemie și de criza de semiconductori, pe piața din Italia marca românească reușește să iasă din tendințele pieței și să vândă mai multe autoturisme decât anul trecut.

Dacia a înmatriculat în septembrie 7.219 de autoturisme în Italia, cu 2,66% mai multe decât anul trecut, o veritabilă performanță în condițiile în care piața auto italiană s-a prăbușit cu aproape 40%. Cele aproape 200 de autoturisme în plus au reușit să-i crească din nou cota de piață mărcii Dacia, la 6,86%, peste 2,3 puncte procentuale în plus comparativ cu 2020.

Urmărește-ne și pe Google News
UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes

În aceste condiții, pe cele nouă luni care au trecut din acest an, Dacia are un procent bun, 19,46%, de creștere față de anul 2020, doar cu puțin sub nivelul întregii piețe italiene (+20,6%). Dacia a înregistrat la începutul anului momente dificile, care au împiedicat-o să crească mult mai puternic, pentru a recupera în întregime pierderile înregistrate în lunile de blocaj complet al economiei italiene.

Mai multe mărci importante au înregistrat scăderi masive în septembrie, pe piața din Italia, din cauza crizei de semiconductori, între acestea numărându-se liderul pieței, Fiat, VW, Toyota, Renault, Opel sau BMW. În total, Italia a înmatriculat 105.175 autoturisme în septembrie, și 1,1 milioane de autoturisme în intervalul ianuarie – septembrie.

Dacia Spring, lider de piață la electrice, Sandero, la GPL

Una dintre vedetele Dacia din luna septembrie, în Italia, a fost modelul electric Spring, care a reușit să se „urce” pe primul loc în clasamentul electricelor, încă din prima lună de lansare. Cu cele 1.876 de unități vândute în septembrie, Spring a depășit toate celelalte mașini cu baterii de pe piață, inclusiv vedeta locală, Fiat 500 e (1.289 unități). Pe locurile următoare în clasamentul mașinilor electrice s-au situat Tesla Model 3, cu 999 unități, Smart Fortwo (477 unități) și Tesla Model Y (430 unități).

Dacia Spring a depășit VW ID.3 și Fiat 500e, în Franța. Ce se întâmplă în România cu primele livrări CITEȘTE ȘI Dacia Spring a depășit VW ID.3 și Fiat 500e, în Franța. Ce se întâmplă în România cu primele livrări

La rândul său, Sandero și-a făcut datoria, fiind cel mai vândut model al Dacia, cu 2.735 unități, și al patrulea cel mai vândut de pe piață, fiind urmat, la mică distanță, de Duster, care a fost cel mai vândut SUV compact din Italia, cu 2.642 unități, și al cincilea în clasamentul general. Sandero este lider și pe segmentul de mașini cu GPL, majoritatea unităților vândute având sistemul mixt de propulsie (benzină – GPL).

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring
vanzari spring italia
inmatriculari spring europa