Tesla și Volkswagen se află în topul celor mai vândute automobile electrice din China, un clasament dominat însă de mărcile chineze. Liderul BYD vinde cât următoarele patru mărci la un loc.
Datele privind vânzările de automobile electrice din China arată cât de mare este avansul pe care BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice și hibrid la nivel global, l-a luat în fața competitorilor săi. În săptămâna 11 – 17 decembrie, compania numită Build Your Dreams a vândut 51.700 de vehicule din segmentul BEV, în timp ce Tesla, principalul competitor, a vândut numi 18.300 de automobile.
Următoarele poziții au fost ocupate de Wuling, cu 11.900 autoturisme, Li Auto, un start-up care are un succes surprinzători la public, cu 11.300 de autoturisme, și GAC Aion, cu 8.700 autoturisme vândute. Marca VW, care în China are mai multe parteneriate sub care produce și vinde mașinile electrice, a vândut în ultima săptămână 5.300 de unități și s-a clasat abia pe locul 8.
La sârșitul lunii noiembrie, statisticile privind vânzările de automobile electrice din China arătau un volum total de 170.100 de autoturisme vândute de marca de pe primul loc, BYD, dintr-un total de 702.000 autoturisme electrice vândute în această țară, un nou record după o creștere de aproape 9 procente față de anul anterior. Marca americană Tesla a vândut 65.500 unități, cu 11,8% mai multe decât anul trecut, iar VW s-a situat pe locul 5, cu 20.600 unități.
Tesla și-a păstrat totuși poziția 1 în clasamentul celor mai vândute modele, unde Model Y este lider, cu aproape 50.000 de exemplare vândute în acest an, urmat de BYD Seagull, cu 40.000 de unități.
De la începutul acestui an, China a înmatriculat 5,86 milioane de autovhicule complet electrice, cu 23,6% mai multe decât în intervalul similar din 2022.