BMW Group anunță creșteri ale livrărilor, veniturilor și profitului în cel de-al treilea trimestru din acest an. Profitul net grupului a crescut cu peste 10 procente, iar rentabilitatea a continuat să se îmbunătățească pe parcursul primelor trei trimestre, după cum anunță compania.
BMW Group și-a îmbunătățit performanțele din acest an, după cel de-al treilea trimestru, în care profitul brut a crescut cu peste 50 de procente, pe sectorul automobile (1,5 miliarde euro), ajungând la 2,24 miliarde euro, pe toate tipurile de activități (cu 23,4% mai mare decât în trimestrul al treilea din 2018).
"După nouă luni, suntem bine plasați pentru a ne îndeplini obiectivele pentru acest an", a declarat Oliver Zipse, președinte al Consiliului de Administrație al BMW AG, la München. "Privim spre viitor recunoscând că transformarea tehnologică amplă este o mare oportunitate pentru BMW Group. Sunt convins că modelul nostru de business va obține doar beneficii din acest lucru. Automobilul viitorului, cu toate funcțiile digitale integrate, este un produs high-tech de o complexitate care încă este subestimată."
Marja EBT a companiei a fost în trimestrul 3 de 8,4%, în timp ce profitul net al BMW Group s-a îmbunătățit semnificativ la 1,546 miliarde de euro (2018: 1,387 miliarde euro; +11,5%).
Și livrările grupului au crescut în trimestrul al treilea, ajungând la un nou record. În total, 613.361 automobile ale mărcilor BMW, MINI și Rolls-Royce (2018: 592.303; +3,6%) au fost livrate în cele trei luni. Această evoluție a fost influențată în mare de contribuția avută de joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive din China. Veniturile BMW Group au urcat la 26,667 miliarde de euro (2018: 24,715 miliarde euro; +7,9%). Profitul anterior exercițiului financiar (EBIT) s-a îmbunătățit cu aproape o treime, la 2,289 miliarde de euro (2018: 1,722 miliarde euro; +32,9%).
Pe parcursul primelor nouă luni din 2019, BMW Group a livrat 1.866.198 de automobile (2018: 1.834.810; +1,7%). Situate la 74,844 miliarde de euro, veniturile BMW Group au fost ușor mai mari decât anul trecut (2018: 72,373 miliarde euro; +3,4%).
Profitul din primele nouă luni a fost afectat de provizionul de aproximativ 1,4 miliarde de euro acceptat în primul trimestru în legătură cu Declarația de Obiecții primită din partea Comisiei UE cu privire la cercetările antitrust în desfășurare. Cu toate acestea, BMW Group a afirmat clar că, dacă este necesar, va contesta acuzațiile Comisiei UE cu toate măsurile legale avute la dispoziție. Profitul anterior rezultatului financiar (EBIT) raportat pentru cele nouă luni a fost de 5,079 miliarde de euro, semnificativ mai mic decât anul precedent (2018: 7,168 miliarde €; -29,1%). Profitul brut al BMW Group (EBT) a urcat la 5,063 miliarde de euro (2018: 7,827 miliarde €; -35,3%), ceea ce corespunde unei marje EBT de 6,8% (2018: 10,8%). BMW Group a raportat un profit net pentru nouă luni de 3,614 miliarde de euro (2018: 5,745 miliarde €; -37,1%).
Cu un total de 64,8 miliarde euro, veniturile segmentului pentru perioada de nouă luni au crescut ușor față de anul anterior (+3,6%). EBIT pentru primele nouă luni a fost influențat serios de provizionul de aproximativ 1,4 miliarde de euro impus de cercetările antitrust ale Comisiei Europene. Profitul EBIT a fost din acest motiv 2,6 miliarde de euro, cu -43,5% mai mic decât anul trecut. Marja EBIT a fost de 4,1%, față ed 7,6% anul trecut.
Vânzările mărcii BMW au crescut 2,2%, la 1.601.397 de unități,cele ale MINI au scăzut ușor, la 261.024 unități (-1,8%), iar cele ale Rolls-Royce au crescut seminificativ, la 3.777 de automobile (+42,0%) în primele nouă luni ale anului.
În Europa, livrările din primele trei trimestre au fost de 809.497 de unități, în ușoară scădere față de cele ale anului anterior (2018: 816.037; -0,8%). Vestea bună este că în Germania, cea mai mare piață din regiune, BMW Group a înregistrat o creștere de 6,5%, cu livrări de 239.601 unități.
Și în Asia lucrurile au mers bine pentru grup, cu 681.773 de unități (+6,8%), contribuția pieței chineze fiind esențială, cu o creștere de 14,5% și un total de 526.824 de automobile.
Până la finalul anului 2021, compania intenționează să aibă peste un milion de automobile electrice sau plug-in hybrid pe șosele din întreaga lume. Mai exact, potrivit propriilor estimări, în 2021, BMW Group va oferi cinci modele de serie electrice. Pe lângă BMW i3 - pentru care cererea a crescut cu aproximativ 20% în acest an -, producția MINI electric va începe în noiembrie la uzina din Oxford. În 2020, producția modelului BMW iX3 electric va începe la Shenyang (China), urmată în 2021 de BMW iNEXT, care va fi produs la uzina BMW Group din Dingolfing. În același an, BMW i4 va intra în producția de serie la uzina din München.
BMW anunță și o creștere a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare pentru cele nouă luni au totalizat 4,247 miliarde de euro, o creștere de 9,4% față de anul precedent (3,881 miliarde euro). Proporția în creștere a automobilelor electrificate a afectat și ea costurile. Ratele de schimb și prețurile crescute ale materiilor prime au afectat, de asemenea, profitabilitatea. Investițiile în proprietăți, uzine și echipamente, dar și alte active au crescut cu 14,5% în perioada ianuarie-septembrie, la 3,308 miliarde de euro (2018: 2,889 miliarde euro), în principal datorită actualei inițiative de modele noi și modernizării și flexibilizării structurilor uzinelor existente.