VIDEO Protest al agricultorilor și transportatorilor și în județul Timiș. Ei nu vor porni spre București, dar rămân pe șoselele din apropierea Timișoarei

VIDEO Protest al agricultorilor și transportatorilor și în județul Timiș. Ei nu vor porni spre București, dar rămân pe șoselele din apropierea Timișoarei
scris 12 ian 2024

Zeci de utilaje agricole și TIR-uri au pornit, vineri, spre Timișoara, din comunele din județul Timiș, după ce la nivel național este a treia zi de proteste ale agricultorilor și transportatorilor. Protestatarii afirmă că nu vor merge la București, dar vor rămâne pe drumurile din apropierea Timișoarei.

Mai multe utilaje au pornit, vineri, din comuna Dudeștii Noi de lângă Timișoara, au traversat comuna Sânandrei și și-au continuat drumul spre șoseaua de centură a orașului Timișoara. Pe drum li s-au alăturat alte câteva mașini agricole și camioane din zona comunei Săcălaz. Pe traseu aceștia au mers cu viteze mici pentru a trage un semnal de alarmă privind nemulțumirile lor, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Mark Zuckerberg a început să crească vaci cu o dietă unică de macadamia și bere CITEȘTE ȘI FOTO Mark Zuckerberg a început să crească vaci cu o dietă unică de macadamia și bere

În total, aproximativ 50 de utilaje agricole și TIR-uri, dar și peste 50 de autoturisme participă la protest.

VEZI VIDEO AICI

Deocamdată, protestatarii din Timiș nu au decis să pornească spre București, pentru a se alătura colegilor din întreagă țară, însă spun că vor rămâne pe șoselele din jurul Timișoarei timp de câteva ore.

”Oamenii sunt nemulțumiți, subvențiile sunt mici și nici măcar nu au intrat toate, cerealele din Ucraina pun în cap fermierii noștri, prețurile sunt mari la îngrășăminte, accizele la motorină au crescut. Oamenii sunt nemulțumiți. Fiecare fermier și proprietar de animale sau terenuri își programează în fiecare an plățile, în funcție de subvenții. Deja când vorbim de lucruri mai mari, nu se poate cu plata jos. Oamenii nu pot să își susțină activitatea, dacă nu intră subvențiile la timp. Se și taie din ele. Dacă nu susținem agricultura și zootehnia, nu știu unde ajungem”, a declarat inginerul zootehnist Raul Stăneață, unul dintre protestatari.

La nivel național, transportatorii cer recunoașterea transportului rutier ”drept sector economic strategic și elaborarea unor măsuri care să susțină acest sector economic pentru a rămâne competitiv și a aduce în continuare venituri directe la bugetul statului”, în condițiile în care susțin ei că sectorul transporturilor este cel mai mare exportator de servicii din România, aducând peste 5 miliarde de euro anual în economia românească.

viewscnt
Afla mai multe despre
protest
agricultori