Vânzările de carne și lapte au scăzut cu 10-20% în prima săptămână din Postul Crăciunului

Vânzările de carne și lapte au scăzut cu 10-20% în prima săptămână din Postul Crăciunului
scris 18 nov 2015

Doar o mică parte dintre români respectă postul Crăciunului (15 noiembrie - 24 decembrie), și nu tot, ci la începutul și la finalul perioadei. Consumul de carne și lapte scade în prima săptămână din post cu 10-15%, pentru ca apoi să se redreseze, dar să coboare din nou cu peste 20% în ultima săptămână.

"De obicei în prima săptămână și în ultima din postul Crăciunului pică vânzările de lactate. Este o scădere de 15-20%, apoi își revin vânzările, că așa e românul, doar la început și la sfârșit face un efort", a declarat pentru Profit.ro Dorin Cojocaru, directorul executiv al Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

Urmărește-ne și pe Google News

El spune că la români în general bătrânii țin post, dar și ei au nevoie de produse lactate. Din acest motiv, în celelalte săptămâni de post, în afara celor din capete, vânzările se redresează.

Și Radu Timiș, președintele Asociației Române a Cărnii, spune că în prima săptămână din post se constată o scădere cu peste 10% a consumului de carne și produse din carne.

"În special aceste scăderi vin în zonele tradițional mai religioase, cum e Moldova sau Oltenia", a afirmat Timiș.

Scăderea vânzărilor la carne de porc în această perioadă duce și la o diminuare a prețurilor.

"Un kilogram de carne de porc în viu la producător s-a ieftinit în această perioadă de la 5,3 lei la 5 lei", a afirmat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc.

Comercianții sunt afectați, însă, doar în prima săptămână, pentru că în ultima, chiar dacă postul este mai drastic, românii cumpără atât lactate, cât și carne, pe care le prepară și le consumă la Crăciun și imediat după. Din acest motiv, înainte de Crăciun, deși consumul de carne și lactate scad, vânzările cresc ușor față de o săptămână obișnuită.

"În schimb, în această perioadă cresc foarte mult vânzările de produse de post și ajung să se tripleze. Vorbim de tot ce înseamnă salate, humus, fasole etc., dar și produse din soia", a mai spus Radu Timiș.

viewscnt
Afla mai multe despre
carne
consum
scadere
post
craciun