UE este „foarte departe” de obiectivul de a planta 3 miliarde de copaci până în 2030, recunoaște comisarul european pentru Mediu

UE este „foarte departe” de obiectivul de a planta 3 miliarde de copaci până în 2030, recunoaște comisarul european pentru Mediu
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 mar 2024

Uniunea Europeană este departe de a-și respecta promisiunea de a planta cel puțin 3 miliarde de copaci până la sfârșitul deceniului, a declarat un înalt oficial al Comisiei Europene, scrie Politico.

Ca parte a „Green Deal-ului” european, executivul UE s-a angajat în 2020 să stimuleze plantarea de copaci, într-un efort de a crește rezervoarele de carbon ale blocului comunitar, de a lupta împotriva pierderii biodiversității și de a atenua impactul schimbărilor climatice, scrie G4Media.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Nou avertisment al ANAF – Mesaje false trimise în numele instituției CITEȘTE ȘI FOTO Nou avertisment al ANAF – Mesaje false trimise în numele instituției

Însă, patru ani mai târziu, „suntem foarte departe de a ajunge la 3 miliarde de copaci până în 2030”, a declarat comisarul pentru mediu Virginijus Sinkevičius în cadrul unui eveniment organizat de executivul UE.

Potrivit unui instrument online creat de Comisie, până în prezent au fost plantați doar 14,9 milioane de copaci. Belgia este în fruntea listei, cu peste 5 milioane, urmată de Republica Cehă, cu aproximativ 3 milioane, și de Franța, cu puțin peste 2 milioane de copaci plantați.

Pentru a atinge obiectivul, UE ar fi trebuit să planteze în medie 300 de milioane de copaci în fiecare an, începând din 2020.
Sinkevičius a subliniat că „doar o mică parte” din arborii plantați în UE sunt raportați în prezent în cadrul instrumentului Comisiei. Dar el a recunoscut că, în concluzie, „trebuie să plantăm cu adevărat mai mulți copaci”.

Pentru ca un copac să fie luat în considerare în vederea atingerii obiectivului de 3 miliarde, acesta trebuie să fie considerat „suplimentar” – ceea ce înseamnă că nu ar fi fost plantat sau cultivat în alt mod, de exemplu pentru a îndeplini cerințele legale naționale – și trebuie să aducă beneficii biodiversității și luptei împotriva schimbărilor climatice.

Aceste condiții sunt dificil de îndeplinit, a declarat Florika Fink-Hooijer, director general al departamentului de mediu al Comisiei, în timpul evenimentului.

Finanțarea a fost, de asemenea, o problemă, a adăugat ea, menționând că sunt necesare mai multe stimulente financiare atât la nivelul UE, cât și la nivel național, pentru a încuraja plantarea de arbori în întregul bloc, inclusiv în orașe.

viewscnt
Afla mai multe despre
ue
copaci