Temperaturile record din Balcani înseamnă pierderi pentru fermieri, dar o veste bună pentru viticultori

Temperaturile record din Balcani înseamnă pierderi pentru fermieri, dar o veste bună pentru viticultori
scris 30 aug 2024

Rastislav Pucovski ține în mână un pumn de boabe de soia ofilite, de mărimea unor boabe de piper, la ferma sa din Backi Petrovac, nordul Serbiei, unde solul este afectat de lipsa precipitațiilor astfel că porumbul și soia s-au uscat, transmite Reuters.

"Totul este complet uscat. Nu știu cum vom vinde ce vom strânge", a spus Pucovski, 48 de ani.

Urmărește-ne și pe Google News
MedLife - Creștere de 24% a cifrei de afaceri, concomitent cu o îmbunătățire a marjelor. Românii au început să investească și în zonele de wellness, nutriție și mindfulness CITEȘTE ȘI MedLife - Creștere de 24% a cifrei de afaceri, concomitent cu o îmbunătățire a marjelor. Românii au început să investească și în zonele de wellness, nutriție și mindfulness
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Serbia, la fel ca și restul țărilor din Balcani, s-a confruntat cu cea mai fierbinte vară din istorie, după valuri de căldură repetată care au dus temperaturile peste 40 de grade Celsius. Căldura, asociată cu seceta, a pus presiuni pe rețelele energetice fragile din regiune, a redus nivelul rezervelor de apă și a produs pagube culturilor agricole, scrie Agerpres.

Însă, viticultorii din Balcani ar putea fi singurii care vor beneficia de pe urma acestei situații, pentru că vremea secetoasă a dus la creșterea concentrației de zahăr din struguri. În schimb, porumbul, soia, floarea-soarelui și unele legume sunt devastate, spun fermierii.

Agricultura este responsabilă pentru aproximativ 6% din Produsul Intern Brut al Serbiei. Estimările preliminare sugerează că, la porumb, producția la hectar ar putea să scadă cu până la 20% în Serbia.

Una dintre probleme este lipsa accesului la apă. În istorie, Serbia s-a bucurat de multă ploaie, astfel că doar 1,4% din suprafața agricolă este irigată, arată datele Institutului național de statistică.

Analistul Branislav Gulan estimează că va fi nevoie de investiții de sute de milioane de euro pentru ca Serbia să ajungă la media globală de 17% din suprafața agricolă irigată. Pentru acest an, Branislav Gulan estimează că veniturile fermierilor or să fie mai mici cu aproximativ 500 de milioane de euro din cauza secetei.

BMW România are un nou director, care vine din Germania, via Slovacia CITEȘTE ȘI BMW România are un nou director, care vine din Germania, via Slovacia

În țara vecină, Bosnia-Herțegovina, este posibil ca, din cauza secetei, producția de porumb la hectar să se reducă la jumătate, până la 4,5-5 tone, estimează Dragan Mandic, expert la Institutul pentru Agricultură.

Dejan Jovanovic, un fermier din regiunea Bijeljina, spune că porumbul său a fost devastat. "Frunzele porumbului sunt de culoare albă, iar boabele sunt minuscule", explică Dejan Jovanovic.

Vremea fierbinte a modificat în mod drastic și culesul viei în Balcani, în acest an. Producătorii au fost forțați să culeagă strugurii mai devreme decât de obicei. Unele recolte vor fi mai mici, cantitativ, dar calitatea va fi mai bună, spun producătorii.

În regiunea Ilok, din estul Croației, viticultorii au început să culeagă strugurii în timpul nopții pentru că fermentează prea repede dacă sunt culeși în timpul zilei.

"Este mai bine să îi recoltăm noaptea pentru că nu este atât de cald", spune Darko Sili, în timp ce conduce un utilaj de recoltare a strugurilor prin șirurile de vie.

Recoltatul din acest an se va încheia cu aproape o lună mai devreme decât de obicei și producția ar putea fi cu până la 30% mai mică din cauza secetei, menționează și Vesna Stajner, purtătoare de cuvânt la podgoria Ilocki Podrumi.

În Kosovo, culesul viei a început în august, cu o lună mai devreme decât anul trecut. Proprietarii de vii spun că au avut probleme în a găsi culegători atât de devreme în timpul sezonului.

"Nici măcar străbunicii noștri nu își amintesc ca strugurii să fie culeși atât de devreme", afirmă Nebi Duraj, responsabil la podgoria Stone Castle, din apropiere de orașul Rahovec. Există însă și o parte bună. "Este ca și cum ai mânca zahăr", spune un culegător în vârstă de 60 de ani în timp ce gustă strugurii albi.

Duraj subliniază că în acest an calitatea vinului va fi mai bună, datorită conținutului mare de zahăr, care se transformă în alcool.

"În următorii ani, atunci când veți căuta un vin, cereți unul din 2024", recomandă Nebi Duraj.

viewscnt
Afla mai multe despre
balcani
viticultori