Prețurile grâului au crescut pentru a treia zi consecutiv, în condițiile agravării conflictului dintre Rusia și Ucraina

Prețurile grâului au crescut pentru a treia zi consecutiv, în condițiile agravării conflictului dintre Rusia și Ucraina
scris 21 iul 2023

Prețurile grâului au crescut joi, pentru a trei zi consecutiv, după ce Rusia a amenințat că va trata navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene drept transportatori de mărfuri militare, adâncind temerile legate de o criză globală a securității alimentare, transmite CNBC.

Cel mai activ contract pentru grâu tranzacționat la Chicago Board of Trade a fost tranzacționat în creștere cu aproximativ 1,4%, la 737,6 cenți pe bușel, atingând un maxim al ultimelor trei săptămâni, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâlcov autorităților României CITEȘTE ȘI FOTO Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâlcov autorităților României

În ședința precedentă contractul a urcat cu 8,5%, cel mai mare câștig zilnic consemnat în mai bine de un an, pe fondul tensiunilor geopolitice în creștere.

Cu toate acestea, prețurile grâului rămân cu mult sub nivelurile de vârf de 1.177,5 cenți pe bușel atinse în luna mai a anului trecut.

Creșterea vine după decizia de luni a Kremlinului de a se retrage din Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră, un acord extrem de important în timpul războiului, care a oferit un coridor umanitar maritim pentru exportul de cereale ucrainene.

Șeful ONU, António Guterres, a spus că regretă ”profund” decizia Rusiei de a pune capăt inițiativei, care de fapt a pus capăt unei „linii salvatoare” pentru sute de milioane de oameni de pe tot globul care se confruntă cu foametea, precum și pentru cei care se luptă deja cu creșterea costurilor alimentelor.

Șeful Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat joi că decizia Rusiei de a se retrage din pact va pune în pericol securitatea alimentară globală.

”Ceea ce știm deja este că acest lucru va crea o criză alimentară mare și uriașă în lume”, a spus Borrell, joi, înaintea reuniunii miniștrilor de Externe ai UE.

Atacuri asupra terminalelor de cereale

Forțele ruse au lansat în ultimele zile atacuri extinse cu rachete și drone împotriva infrastructurii portuare și cerealiere din sudul Ucrainei.

Institutul pentru Studierea Războiului, un institut de cercetăro cu sediul în SUA, a declarat miercuri că atacurile recente ar putea reafirma obiecțiile Rusiei față de reînnoirea acordului cu cereale la Marea Neagră și să împiedice capacitatea Kievului de a exporta mărfuri agricole.

Ministerul Agriculturii al Ucrainei a declarat miercuri că recentele atacuri asupra portului Odesa din sudul Ucrainei și a altor orașe au distrus 60.000 de tone de cereale, precum și o infrastructură crucială.

VIDEO&FOTO Vața Băi reintră în circuitul turistic CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Vața Băi reintră în circuitul turistic

Oficialii occidentali și ucraineni au acuzat Rusia că îi atacă în esență pe toți cei care se bazează pe exporturile de cereale ale Ucrainei și că îi pune pe oamenii vulnerabili în pericol.

O mare parte din cerealele și produsele alimentare ucrainene merg în țări din Africa și Orientul Mijlociu.

Moscova a avertizat că de joi toate navele care navighează spre porturile ucrainene vor fi considerate ”a fi implicate în conflictul ucrainean de partea regimului de la Kiev”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că țara va restabili imediat acordul internațional de cereale dacă cerințele sale sunt îndeplinite. Acestea includ ridicarea restricțiilor care limitează expedierea completă a propriilor exporturi de cereale și îngrășăminte și încetarea sancțiunilor împotriva Băncii Agricole Ruse.

De când a fost semnat în iulie anul trecut, ONU a estimat că Inițiativa privind cerealele Mării Negre a permis exportul a peste 32 de milioane de tone metrice de mărfuri alimentare din trei porturi ucrainene de la Marea Neagră - Odesa, Ciornomorsk și Pivdenni, cunoscut anterior ca Yuzhni - în 45 de țări din întreaga lume.

”Presiuni suplimentare asupra proviziilor”

ONU a spus că acordul a jucat ”un rol indispensabil” în securitatea alimentară globală, în timp ce analiștii au spus că a sprijinit stabilitatea prețurilor și a prevenit penuria în lumea în curs de dezvoltare.

Investitorii, însă, s-au pregătit pentru eliminarea inițiativei.

”Ucraina va fi acum forțată să-și exporte majoritatea cerealelor și semințelor oleaginoase prin granițele sale terestre și porturile dunărene. Acest lucru va duce la creșterea semnificativă a costurilor de transport și va genera o presiune suplimentară asupra profiturilor fermierilor ucraineni”, a declarat luni Carlos Mera, șeful piețelor de mărfuri agricole la creditorul olandez Rabobank.

”Efectul secundar al acestui lucru este că i-ar putea determina să planteze mai puțin în sezonul următor, punând o presiune suplimentară asupra proviziilor în viitor”, a adăugat el.

În cele din urmă, Mera a declarat că denunțării acorduli înseamnă că țările cu venituri mici din Africa și Orientul Mijlociu vor deveni probabil mai dependente de grâul rusesc - o țară care reprezintă mai mult de 20% din exporturile globale de grâu.

viewscnt
Afla mai multe despre
grau
pret
ucraina