Fermierii ies pe stradă să protesteze. Vin și la București

Fermierii ies pe stradă să protesteze. Vin și la București
scris 6 apr 2023

Fermierii organizează, vineri, proteste în mai multe județe din țară și în Capitală, nemulțumiți de soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de conflictul armat din Ucraina.

„Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare, formate din Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România – PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România – Forumul APPR transmit un nou apel la solidaritatea și spiritul european al tuturor fermierilor români, pe care îi încurajează să se alăture protestului nostru, pentru demnitate și respect, organizat în 7 aprilie, în diferite puncte ale țării”, se arată într-un comunicat comun al celor patru federații.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Ultimatum de la Guvern pentru constructorul Pasajului Berceni: Dacă nu terminați până pe.... CITEȘTE ȘI FOTO Ultimatum de la Guvern pentru constructorul Pasajului Berceni: Dacă nu terminați până pe....
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Potrivit acestora, protestul de vineri se fundamentează pe nevoia de stabilitate și predictibilitate a fiecărui fermier din România și pe dorința de a-și desfășura activitatea în condiții de egalitate cu oricare fermier european și de a fi susținuți și protejați de către decidenții europeni și naționali, scrie Agerpres.

„Reamintim că această formă extremă de manifestare este consecința nemulțumirii și dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din țara noastră, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de conflictul armat din Ucraina. Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă”, se precizează în comunicatul citat.

În context, reprezentanții fermierilor atrag atenția că această măsură nu a ajutat și nu îi va ajuta pe fermierii ucrainieni să își reia ciclul de producție în condițiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piața din România.

„Pentru o mai bună centralizare a acțiunilor desfășurate de fermieri și pentru a facilita preluarea și diseminarea informațiilor de către presa locală, națională și cea europeană, au fost create o pagina de Facebook https://www.facebook.com/roagri2023 și un grup dedicat fiecărui punct de manifestație, unde se pot urmări pozele, filmările și acțiunile marcate pe Facebook cu hashtagul #roagri”, se mai arată în comunicatul citat.

Județele în care se vor organiza proteste sunt Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Covasna, Galați, Iași, Mureș, Olt, Satu Mare, Timiș, Tulcea, Vrancea și București.

viewscnt
Afla mai multe despre
fermieri
proteste