Societate care a găsit cumpărător pentru microcentralele sale din zona Suceava, Electromagnetica vine cu un bilanț-dezastru la S1 adus inclusiv de impasul din zona activităților sale energetice.
Norges Bank Investment Management, care administrează cel mai mare fond suveran din lume, ia în considerare achiziția unei participații la Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică elenă, la care statul este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care a preluat anul trecut operațiunile și activele din România ale italienilor de la Enel.
O nouă regulă a magazinului de aplicații pentru dispozitivele Apple, impusă de legislația comunitară, prevede obligativitatea furnizării datelor de contact pentru dezvoltatori.
Compania TAROM pune în vânzare bilete de avion la tarife începând de la 23 euro pentru zborurile într-un singur sens, pe toate rutele interne în perioada 21-23 octombrie, a anunțat compania aviatică.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a desfășurat o vizită de informare pentru 9 companii de turism din Statele Unite ale Americii pentru promovarea României pe piața americană, printr-un tur intensiv axat pe explorarea unora dintre cele mai atractive obiective și destinații turistice din țară, a anunțat MEAT pe site-ul propriu.
ROCA Industry, holdingul industrial de materiale de construcții deținut majoritar de compania de private equity ROCA Investments, anunță că filiala sa BICO Industries SA a primit în data de 18 octombrie 2024 aprobarea din partea Agenției Servicii Publice din Republica Moldova pentru fuziunea dintre Terra Impex SRL și Europlas Lux SRL, filiale deținute integral de BICO.
YouTube încearcă, din nou, să convingă utilizatorii să plătească pentru a scăpa de reclame, testând un abonament care reduce numărul acestora.
One United Properties, investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, raportează vânzări și pre-vânzări rezidențiale de 190,6 milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2024. În 9L 2024, Grupul a vândut și pre-vândut 713 apartamente și unități comerciale cu o suprafață totală de 71.886 mp, precum și 1.071 de locuri de parcare și alte tipuri de unități.
Bluehouse Capital a vândut spațiul fostului magazin Eva din centrul Bucureștiului către un investitor local, într-o tranzacție evaluată la aproximativ opt milioane de euro.
Hidroelectrica achiziționează cu 2,62 milioane de lei, fără TVA, echipamente pentru videoconferințe, destinate sediului executiv, uzinelor și sucursalelor companiei, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).