Ghețarul Theodul care se topește în Munții Alpi a mutat granița dintre Elveția și Italia, punând în discuție locația unei cabane montane italiene, relatează The Guardian.
Granița se află de-a lungul unei diviziuni de drenaj – punctul în care apa de topire se va scurge pe fiecare parte a muntelui, către o țară sau alta, scrie News.ro.
Însă retragerea ghețarului Theodul înseamnă că bazinul hidrografic s-a strecurat spre Rifugio Guide del Cervino, un refugiu pentru vizitatori în apropierea vârfului Testa Grigia de 3.480 de metri și trece treptat pe sub clădire.
Într-o vizită recentă la restaurantul din locul refugiului, Frederic, un turist în vârstă de 59 de ani, a întrebat: ”Deci, suntem în Elveția?”
Răspunsul a făcut obiectul unor negocieri diplomatice începute în 2018 și încheiate cu un compromis anul trecut, dar detaliile rămân secrete.
Când refugiul a fost construit pe o stâncă în 1984, cele 40 de paturi și mesele lungi din lemn se aflau în întregime pe teritoriul italian. În prezent, două treimi din cabană, inclusiv cele mai multe paturi și restaurantul, sunt situate din punct de vedere tehnic în sudul Elveției.
Problema a ajuns în prim-plan deoarece zona, care se bazează pe turism, este situată în vârful uneia dintre cele mai mari stațiuni de schi din lume. Recent, a fost construită o stație de telecabină la câțiva metri distanță.
Un acord a fost încheiat la Florența în noiembrie 2021, dar rezultatul va fi dezvăluit doar după ce va fi aprobat de guvernul elvețian, nu înainte de 2023.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom, care a profitat de explozia prețurilor la carburanți și are o marjă de rafinare record, va plăti acționarilor un dividend special”Am fost de acord să împărțim diferența”, a spus Alain Wicht, șeful de frontieră la agenția națională de cartografiere elvețiană Swisstopo.
Printre atribuțiile sale se numără supravegherea celor 7.000 de borne de frontieră de-a lungul celor, 1.935 km de graniță cu Austria, Franța, Germania, Italia și Liechtenstein.
Wicht a participat la negocieri, unde ambele părți au făcut concesii pentru a găsi o soluție.
”Chiar dacă niciuna dintre părți nu a ieșit câștigătoare, cel puțin nimeni nu a pierdut”, a precizat el.
Acolo unde granița italo-elvețiană traversează ghețarii alpini, frontiera urmează linia de demarcație. Însă Ghețarul Theodul a pierdut aproximativ un sfert din masă între 1973 și 2010, iar roca de dedesubt a fost expusă gheții, modificând linii de desecare și forțând cei doi vecini să redeseneze o porțiune de 100 de metri de graniță.
Wicht a afirmat că astfel de ajustări sunt frecvente și au fost în general soluționate prin compararea măsurătorilor efectuate de inspectori din țările de graniță, fără a implica politicienii.
”Ne certăm pentru un teritoriu care nu valorează prea mult”, a subliniat el, dar a adăugat că acesta ”este singurul loc în care am avut brusc implicat o clădire”, astfel, terenul capătă ”valoare economică”.
Omologii săi italieni au refuzat să comenteze ”din cauza situației internaționale complexe”.
Jean-Philippe Amstein, un fost șef Swisstopo, a declarat că astfel de dispute au fost rezolvate de obicei prin schimbul de parcele de teren cu suprafață și valoare echivalente.
În acest caz, ”Elveția nu este interesată să obțină o bucată de ghețar”, a spus el, iar ”italienii nu sunt în măsură să compenseze pierderea suprafeței elvețiene”.
Deși rezultatul rămâne secret, îngrijitorul refugiului, Lucio Trucco, în vârstă de 51 de ani, a fost înștiințat că va rămâne pe pământ italian.
”Refugiul rămâne italian pentru că întotdeauna am fost italieni. Meniul este italian, vinul este italian, iar taxele sunt italiene”, a menționat el.
Anii de negocieri au întârziat renovarea refugiului – satele de o parte și de alta a graniței nu au putut elibera autorizație de construcție. Prin urmare, lucrările nu vor fi finalizate la timp pentru inaugurarea programată a unei noi telecabine pe partea italiană a muntelui Klein Matterhorn la sfârșitul anului 2023. Pârtiile sunt accesibile numai din stațiunea de schi elvețiană Zermatt.
Deocamdată, pe hărțile Swisstopo, linia frontierei cu Elveția rămâne o linie întreruptă atunci când trece de refugiu.