La 875 de miliarde de dolari pe an estimează S&P Global Ratings costul pentru țările Uniunii Europene în cazul în care vor fi nevoite să-și majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, așa cum a cerut administrația președintelui american Donald Trump.
Cum marjele bugetare la nivel național sunt limitate, oficialii UE sunt forțați să ia în considerare alternative la creșterea cheltuielilor pentru apărare, ceea ce face ca și cele mai austere țări din punct de vedere bugetar să fie în favoarea emiterii de obligațiuni comune, scrie presa elenă citată de Rador.

Deși UE, Banca Europeană de Investiții, Mecanismul European de Stabilitate (MES) și Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF) ar putea oferi o soluție inițială pentru finanțarea cheltuielilor suplimentare, S&P estimează că, având în vedere că este vorba despre o necesitate pe termen lung, vor fi necesare și mai multe resurse, ceea ce înseamnă că țările vor fi nevoite să economisească bani din altă parte într-un moment de creștere economică scăzută, fragmentare politică și tendințe demografice defavorabile.
Diferențe mari între țări
După cum notează S&P, cheltuielile pentru apărare pentru țările membre NATO europene sunt sub 60% din cheltuielile similare ale SUA (1,9% din PIB în 2025, comparativ cu 3,3% din partea SUA). Dar în spatele mediei există diferențe mari. Țările aflate în prim-plan, precum Polonia și statele baltice, precum și Grecia, cheltuiesc peste 3% din PIB pentru apărare. În schimb, Italia, Portugalia și Turcia cheltuiesc aproximativ 1,5% din PIB, iar Belgia, Slovenia și Spania cheltuiesc chiar și mai puțin.

Apropierea geografică de Rusia pare a fi factorul cheie în privința cheltuielilor pentru apărare, consideră analiștii, deoarece regula generală este că o țară cu cât este mai la vest, cu atât cheltuiește mai puțin.
Pe măsură ce summitul NATO din iunie 2025 se apropie, iar administrația Trump le cere membrilor Alianței să-și majoreze cheltuielile la 5% din PIB, chiar și țările din Europa de Vest manifestă acum o susținere mai mare pentru găsirea unei soluții pentru creșterea cheltuielilor. La urma urmei, după cum notează agenția de rating, acest lucru face parte din strategia lor de a convinge Washingtonul să nu impună tarife la exporturi europene cheie.
S&P a calculat impactul asupra deficitelor bugetare în trei scenarii posibile cu privire la cheltuielile pentru apărare:
Scenariul 1: Cheltuielile pentru apărare la 2,67% din PIB (media ponderată în funcție de PIB-ul NATO)
Scenariul 2: Cheltuieli pentru apărare la 3,30% din PIB (nivelurile actuale la care se află SUA).
Scenariul 3: Cheltuieli pentru apărare la 5% din PIB (așa cum au propus recent oficialii americani).

Potrivit S&P, creșterea necesară a cheltuielilor în aceste scenarii variază de la 242 de miliarde dolari (Scenariul 1) la 875 miliarde dolari (Scenariul 3) pe an pentru toate țările UE.
După cum subliniază analiștii, acestea sunt sume mult peste ceea ce pot finanța țările în cauză fără a reduce alte cheltuieli (pentru că o reducere ar avea consecințe politice semnificative) sau fără a pune presiune pe ratingurile lor.
În plus, excluderea cheltuielilor de apărare din calculele pentru deficit în contextul regulilor bugetare ale UE nu va modifica nevoile de împrumut și datoria țărilor membre, ceea ce înseamnă că nu va schimbă nici evaluarea de către S&P a poziției bugetare a unei țări, mai ales într-un moment în care multe guverne se confruntă cu problema deficitelor și a datoriilor mari.
Țările din Europa Centrală și de Est, în special, ar întâmpina dificultăți în a susține cheltuieli mai mari pentru apărare pe fondul încetinirii creșterii economice, al îmbătrânirii populației și al creșterii costurilor sociale, spun analiștii.
Cheltuielile pentru apărare nu ajută la creșterea economică
În același timp, S&P subliniază că multiplicatorul fiscal al cheltuielilor de apărare pentru economiile europene rămâne scăzut, adesea sub 0,4-0,5x în cele mai mari țări, ceea ce înseamnă că impulsul dat economiei este limitat.
În schimb, în SUA, un multiplicator mai ridicat înseamnă un impuls mai mare dat activității economice. Acest lucru se întâmplă deoarece cheltuielile pentru apărare ale UE sunt direcționate în principal către importuri și doar o treime este direcționată către investiții. Industria fragmentată de apărare angajează mai puțin de 0,3% din totalul forței de muncă europene, iar achizițiile de apărare ale țărilor favorizează propriii campioni naționali mai degrabă decât să caute economii de scară și o eficiență mai mare. Astfel, în 2024, doar 19 dintre cele mai mari 100 de companii de apărare erau europene, în timp ce 48 aveau sediul în SUA.
Sunt necesare soluții pe termen lung și sustenabile din punct de vedere bugetar
Având în vedere cerințele de finanțare semnificative și pe termen lung, orice creștere a cheltuielilor pentru apărare va fi foarte probabil graduală și printr-o combinație de împrumuturi sporite atât la nivel național, cât și la nivel supranațional, estimează S&P.
Pentru a asigura sustenabilitatea acestor cheltuieli, datoriile aferente ar trebui să fie susținute de noi surse de venituri, de reduceri de cheltuieli în compensare sau de transferuri suplimentare către instituțiile supranaționale ale UE. Marele test pentru Europa va fi dacă poate crea un cadru economic pe termen lung care să-i susțină ambițiile de apărare în timp, conchide S&P.