Statele UE vor să depășească impasul provocat de plafonarea prețurilor la gaze

Statele UE vor să depășească impasul provocat de plafonarea prețurilor la gaze
scris 12 oct 2022

Întrebarea cum, când și dacă vor fi plafonate prețurile la gaze ar urma să domine o altă reuniune la Praga a statelor membre ale Uniunii Europene, acestea urmărind un plan comun care să vizeze prețurile ridicate la gaze - un compromis la care nu au reușit să ajungă în ultimele săptămâni, se arată într-o analiză realizată de Reuters.

"Trebuie să găsim rapid o soluție, care să fie aplicată la nivelul UE. Soluțiile pe plan național nu reprezintă o cale de urmat", susține un oficial UE de rang înalt.

Urmărește-ne și pe Google News
Decizie majoră în Parlament - Fără penali în funcții publice: Infractorii nu vor mai putea candida la alegerile locale și parlamentare CITEȘTE ȘI Decizie majoră în Parlament - Fără penali în funcții publice: Infractorii nu vor mai putea candida la alegerile locale și parlamentare

Miniștrii Energiei din UE se reunesc la Praga în încercarea de a furniza instrucțiuni mai clare privind ceea ce ar trebui să propună Comisia Europeană ca viitoare măsuri de urgență în domeniul energiei pentru blocul comunitar, scrie Agerpres.

Dar statele membre UE încă nu au decis ce vor.

Cu un preț al gazelor cu aproape 90% mai ridicat decât în urmă cu un an, majoritatea statelor membre UE spun că vor plafonarea prețurile la gaze, dar nu se pun de acord privind modul de realizare. Unele țări, inclusiv Germania, cea mai mare piață de gaze din Europa, se opun.

Discuțiile liderilor UE de săptămâna trecută au clarificat prea puțin viitoarele măsuri, fiind prezentate numeroase opțiuni, inclusiv plafonarea gazelor aduse prin conducte sau doar a gazelor folosite pentru a produce electricitate, susține oficialul, care nu se așteaptă la progrese semnificative la reuniunea de miercuri.

Alții sunt mai optimiști că se va ajunge la un consens, apreciind că s-ar putea adopta "modelul iberic": plafonarea prețului gazelor folosite pentru producția de energie electrică, ca un remediu rapid.

În iunie, Spania și Portugalia au implementat această schemă, ea ajutând la reducerea prețurilor energiei pe plan local. Ideea este sprijinită și de alte state membre UE, chiar dacă alte țări se tem că ar putea duce la creșterea consumului de gaze al Uniunii Europene.

Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a declarat săptămâna trecută că Bruxelles-ul ar avea de învățat din schema iberică, dar a adăugat că nu este o idee care să fie introdusă imediat la nivelul întregii Europe din cauza unor specificități locale, inclusiv numeroasele terminale de gaze lichefiate care există în peninsula Iberică dar care lipsesc în multe alte state UE.

Recent, a fost adoptată în regim de urgență o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice și s-au impus obligații privind stocarea de gaze și limitarea consumului de electricitate.

De asemenea, miniștrii europeni ai Energiei ar urma să discute miercuri despre achizițiile comune de gaze precum și posibilitatea de a negocia prețuri mai mici de la furnizorii non-ruși de gaze ca o modalitate pentru UE să calmeze prețurile la energie.

Cehia, țară care în prezent asigură președinția rotativă a UE, va propune organizarea unei noi reuniuni de urgență a miniștrilor europeni ai Energiei, în luna noiembrie, pentru a aproba noile propuneri, a adăugat oficialul citat de Reuters.

În plus, țările membre vor fi nevoite să ia o decizie cu privire la modul cum vor fi despăgubite centralele electrice pe gaze pentru diferența dintre prețul plafonat și prețul, mai mare, pe care îl vor plăti pentru a cumpăra gaze naturale de pe piață, fie prin intermediul unei finanțări publice, fie printr-o taxă care se va aplica altor producători de electricitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
pret
ue