Președintele american Donald Trump a fost achitat, miercuri, în procesul pentru demitere care a avut loc în Senat, fiind salvat de colegii săi republicani care s-au mobilizat pentru a-l proteja cu nouă luni înainte de a cere Americii puternic divizate să îi acorde un al doilea mandat la Casa Albă, transmite Reuters.
Omul de afaceri devenit politician, în vărstă de 73 de ani, a supraviețuit celui d-eal treilea proces de destituire a unui președinte din istoria Statelor Unite, la fel ca alți doi președinți, în cel mai întunecat capitol al președinției sale, scrie News.ro.
Trump va intra într-un sezon al alegerilor care promite să polarizeze și mai mult țara.
CITEȘTE ȘI FOTO PSD și Pro România a lui Ponta îl propun pe Remus Pricopie pentru postul de premierPreședintele a fost achitat pentru ambele capete de acuze aduse de democrații majoritari în Camera Reprezentanților pe 18 decembrie, voturile fiind cu mult sub majoritatea de două treimi necesară în Senat pentru înlăturarea sa din funcție, conform Constituției SUA.
Senatul a votat cu 52 de voturi la 48 în favoarea achiziții pentru acuzația de abuz de putere, legată de solicitarea adusă Ucrainei pentru investigarea rivalului său politic, democratul Joe Biden, care dorește nominalizarea din partea partidului său drept candidat în alegerile prezidențiale. Trump a mai fost acuzat că a blocat un ajutor militar de aproape 400 de milioane de dolari destinat Ucrainei, pentru a obine investigarea lui Biden și a fiului acestui.
Niciun democrat nu a votat în favoarea achitării.
Senatul a mai votat cu 53 de voturi șa 47 pentru achitarea lui Trump pentru acuzația de obstrucționare a Congresului, pentru blocarea martorilor și a documentelor cerute de Cameră.
Condamnarea lui Trump pentru unul dintre capetele de acuzare l-ar fi propulsat pe vicepreședintele Mike Pence, un alt republican, în funcția de președinte.
Senatorul republican Mitt Romney s-a alăturat restului senatorilor republicani, votând achitarea președintelui pentru acuzația de obstrucționare. Niciun democrat nu a votat pentru achitare.
Pentru ambele acuzații, senatorii au votat unul câte unul, prezidați de șeful Justiției SUA John Roberts.
“Președintele Trump a fost răzbunat în totalitate, iar acum este timpul să revenim să ne ocupăm de poporul american”, a declarat managerul de campanie al lui Trump, Brad Parscale, într-un comunicat.
Liderul majorității din Senat, Mitch McConnell, și alți republicani au limitat procesul, respingând audierea de martori sau de dovezi noi.
Democrații au afirmat că procesul este o rușine și o mușamalizare. Trump a calificat procesul de destituire drept o tentativă de puci și o încercare a democraților de a anula victoria sa în alegerile din 2016.
Pe parcursul procesului, Trump și aliații săi republicani au continuat să atace integritatea lui Biden. Rămâne de văzut care vor fi daunele politice produse.
În primul scrutin statal pentru nominalizarea drept candidat democrat la președinție, Biden s-a plasat pe un dezamăgitor loc patru în Iowa, potrivit rezultatelor incomplete ale votului organizat luni. Biden l-a acuzat pe Trump de ”minciuni, defăimare, distorsiuni și jigniri”.
”Abuz groaznic”
Trump nu are un concurent serios pentru nominalizarea drept candidat din partea republicanilor. Aceta urmează să fie nominalizat la convenția partidului din luna august și a prezentat în avans în timpul discursului privind Starea Națiunii principalele teme de campanie, cum ar fi reînnoirea Americii, puterea economică și politicile dure față de imigrație.
Romney, nominalizat în 2012 din partea Partidului Republican pentru candidatura la președinție, a făcut opinie separată față de partid și a votat pentru condamnarea lui Trump pentru abuz de putere. Romney a calificat acțiunile lui Trump de presare a Ucrainei pentru investigarea lui Biden drept ”extrem de greșite” și a spus că Trump este ”vinovat de un abuz îngrozitor al încrederii publice”.
”Ceea ce a făcut nu a fost perfect”, a afirmat Romney în Senat, referindu-se la descrierea făcută de Trump convorbirii telefonice cu președintele ucrainean, care a stat la baza scandalului.
”Nu, a fost un atac flagrant la drepturile noastre electorale, securitatea noastră națională și valorile noastre fundamentale. Coruperea alegerlor pentru a rămțne în funcție este poate cea mai abuzivă și distructivă încălcare a jurământului pe care pot să mi-o imaginez”, a mai spus Romney.
Romney, membru moderat și vârstnic al Partidului Republican, a făcut pauză în timpul discursului său, din cauza emoției provocate de menționarea importanței credinței sale religioase.
Chuck Schumer, liderul senatorilor democrați, a spus că achitarea lui Trump într-un proces incorect nu valorează nimic.
”Fără îndoială, președintele se va lăuda că a fost exonerat în totalitate. Dar noi știm mai bine. Știm că acesta nu a fost un proces, după orice definiție”.
Cea mai mare victorie de până acum
Democrații și-au exprimat îngrijorarea că o achitare va da mai mult curaj președintelui, care atacă deja normele politice. Aceștia l-au descris drept un pericol pentru democrația americană și un demagog care a acționat fără să respecte legea și a afișat dispreț pentru puterile Congresului și alte instituții. Aceștia și-au exprimat și îngrijorarea provocată de amestecul Rusiei în alte alegeri americane.
Echipa legală a președintelui a oferit o viziuni de puteri prezidențiale aproape nelimitate, punct de vedere care, în opinia democraților, îl plasează pe orice președinte deasupra legii.
Achitarea este cea mai mare victorie obținută până acum de Trmp în fața adversarilor săi din Congres.
Democrații s-au angajat să continue cu investigațiile – aceștia se luptă în justiție pentru a accesa declarațiile financiare ale lui Trump, și și-au exprimat speranța că faptele descoperite în timpul procesului pentru destituire, referitoare la comportamentul său, îi vor ajuta să convingă alegătorii să îi limiteze președinția la un singur mandat.
Rata de aprobare a lui Trump a rămas relativ constantă pe parcursul președinției sale și a procesului de destituire, susținătorii săi conservatori, în special bărbații albi, americanii din mediul rural, creștinii evanghelici și catolicii conservatori, rămânând lângă el.
Cel mai recent sondaj realizat de Reuters/Ipsos luni și marți a arătat că 42% dintre americanii adulți aprobă performanțele sale, iar 54% le dezaprobă. Proporția este aproape aceeași cu cea de la momentul în care democrații au lansa investigaia pentru destituirea lui Trump, în septembrie, când rata de aprobare era de 43%, iar cea de dezaprobare de 53%.
Procesul oficial a început pe 16 ianuarie.
În procesele anterioare pentru destituirea președintelui, Andrew Johnson a fost achitat în 1868, după războiul civil, iar Bill Clinton a fost achitat în 1999 pentru acuzații legate de un scandal sexual.