Tarifele și limitele maxime în prestarea de servicii arhivistice contra cost vor fi stabilite anual de către Arhivele Naţionale și nu prin ordin al preşedintelui Naţionale de Publice, conform unui amendament inițiat de PSD și care urmează să fie aprobat de Parlament.
De asemenea important: Serviciile arhivistice de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează, contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, cu avizul Arhivelor Naţionale.
În contextul menționat, ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu, în calitate de deputat, și președintele comisiei de muncă din Camera Deputaților, Adrian Solomon, au amendat legea în vigoare, subliniind că stabilirea tarifelor pentru serviciile de arhivare nu este de competența Casei de Pensii.
”Rolul Casei Naționale de Pensii Publice nu este acela de a calcula costurile asociate serviciilor de arhivare/eliberare de documente, deoarece nu are expertiză în acest domeniu. În lipsa unor Norme metodologice de aplicare a dispozițiilor legale nou implementate, Casa Națională de Pensii Publice nu a putut stabili limite maxime ale tarifelor pentru serviciile prestate de către operatorii economici autorizați. Arhivele Naționale este instituția în măsură să estimeze aceste costuri, pe baza unor indicatori cunoscuți în activitatea pe care o desfășoară zilnic”, susțin autorii modificării propuse.
Prin urmare, ”serviciile arhivistice prestate (...) de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naţionale, după consultarea operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice”, prevede amendamentul avizat în comsiile de specialitate și care urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaților.
CITEȘTE ȘI Schema de subvenții pentru industria cinematografică, modificată de Guvern. Condiții de investiții minime pentru producții, noi termene pentru cererile de finanțare și alte documenteConsiliul Concurenței își bazează ancheta în domeniu pe indicii că o serie de firme active pe această piață și-ar fi coordonat comportamentul comercial prin acces la informații sensibile (tarife, cheltuieli indirecte și marje de profit) cu implicarea Patronatului Întreprinderilor de Arhivare Fizică și Electronică din România (PIAFER).
O parte dintre indiciile care au stat la baza declanșării investigației au fost transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
În acest context, au fost efectuate inspectii inopinate la sediile PIAFER și ale companiilor Arhivatorul CBMS SRL, Danielle Digital SRL, Viltehnica SRL, Stefadina Comserv SRL, Uberum SRL, SDA - Servicii De Depozitare Și Arhivare SRL și Global Archive Management SRL.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.
În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.
CITEȘTE ȘI Condiții noi privind vânzarea de către stat a amenajărilor piscicole. Dacă nu sunt respectate, amenajările piscicole se întorc la stat”Se pregătește în aceste zile și procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Am văzut, la fel ca și dumneavoastră, că se încearcă specularea de către anumite firme de arhivare a acestei conjuncturi privind recalcularea pensiilor. Au fixat un preț maximal aranjat pentru copiile din arhivă de care au nevoie pensionarii. Așa ceva este și ilegal, și imoral, iar cei responsabili trebuie sancționați cu toată severitatea prevăzută de lege”, a spus și premierul Ciolacu.