Regulile europene în domeniu trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care acordă titularului unui drept exclusiv de exploatare a unor surse de apă minerală posibilitatea de a obține, fără organizarea unui concurs de oferte, prelungirea licenței sale de exploatare pentru perioade succesive de câte 5 ani, atunci când această reglementare are ca efect folosirea în mod abuziv de către titularul respectiv, prin simpla exercitare a drepturilor privilegiate care i‑au fost conferite, a poziției sale dominante pe o parte semnificativă a pieței interne sau atunci când aceste drepturi pot crea o situație în care titularul menționat ajunge să săvârșească asemenea abuzuri, aspecte a căror apreciere revine instanței de trimitere pe baza elementelor de fapt și de drept de care dispune.
Aceasta este clarificarea transmisă de Curtea Europeană de Justiție la un proces deschis în țară între Romaqua Group și Societatea Națională a Apelor Minerale.
Grupul Romaqua este cel mai mare îmbuteliator de apă minerală naturală de pe piața locală, portofoliul său cuprinzând inclusiv mărcile de apă minerală Borsec, Aquatique, Stânceni.
În cursul anului 1997, guvernul român a înființat SNAM ca succesoare a Regiei Autonome a Apelor Minerale din România, care a fost dizolvată.
În cursul anului 1999, același guvern a aprobat atribuirea directă de către ANRM în favoarea SNAM, pentru o perioadă de 20 de ani, a concesiunii exploatării tuturor resurselor de apă minerală exploatate în România.
Prin Decizia nr. 136/2001 din 3 mai 2001, Curtea Constituțională (România) a statuat că dispozițiile articolului 40 alineatul (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor erau neconstituționale în măsura în care impuneau autorităților publice locale să atribuie direct, printr‑un contract de concesiune, bunurile proprietate publică sau activitățile și serviciile publice de interes local unor persoane juridice nominalizate.
La 19 iulie 2016, Romaqua Group a solicitat ANRM, pe de o parte, să transfere imediat licențele de exploatare pentru perimetrele Borsec și Stânceni (România) și, pe de altă parte, să nu reînnoiască, la expirarea lor prevăzută pentru sfârșitul anului 2018, licențele atribuite anterior direct în favoarea SNAM și să organizeze un concurs public de oferte pentru acordarea unor noi licențe.
ANRM a refuzat să admită aceste solicitări, susținând, pe de o parte, că transferul licențelor de concesionare nu ar putea fi efectuat decât de concesionar (SNAM), cu acordul prealabil al concedentului (ANRM), în conformitate cu articolul 24 din Legea minelor nr. 85/2003, și, pe de altă parte, că organizarea unui concurs public de oferte pentru desemnarea unor noi societăți concesionare nu ar fi posibilă decât dacă SNAM nu ar solicita, așa cum are posibilitatea o dată la cinci ani, prelungirea licențelor în curs, concedentul neputând să se opună unei asemenea solicitări.
SNAM a comunicat, la rândul său, că nu dorea să transfere drepturile și obligațiile aferente licențelor sale de exploatare.
Printr‑o cerere introductivă înregistrată la 2 noiembrie 2016, Romaqua Group a solicitat Curții de Apel București (România) să constate că refuzul ANRM de a da curs solicitării sale era nejustificat și să dispună ca aceasta să organizeze, la expirarea licențelor de concesionare, un concurs public de oferte în vederea atribuirii acestor concesiuni pentru perioada următoare.
Prin sentința din 11 iunie 2019, această instanță a respins acțiunea formulată de Romaqua Group.
Romaqua Group a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (România), instanța de trimitere, invocând incompatibilitatea cu mai multe dispoziții ale dreptului Uniunii a reglementării naționale care prevede menținerea, în fapt, fără limitare în timp, prin prelungiri succesive aflate la dispoziția beneficiarului atribuirii directe, a unui drept exclusiv acordat unei societăți al cărei capital este deținut integral de stat.
În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1)
Articolul 106 alineatul (1) TFUE se interpretează în sensul că se opune unor reglementări naționale precum cele în discuție în litigiul principal, prin care se menține o atribuire directă, inițială și necompetitivă către o societate cu capital integral de stat a licențelor de exploatare a unor surse de ape minerale, prin prelungiri succesive și nelimitate ale licențelor exclusive (la dispoziția societății de stat)?
2)
Articolul 16, articolul 49 TFUE, articolul 119 TFUE și articolul 3 din Directiva [2009/54] se interpretează în sensul că se opun unor reglementări naționale precum cele în discuție în litigiul principal și menționate mai sus, prin care se instituie o restricție nejustificată în privința libertății de a desfășura o activitate comercială, inclusiv în privința libertății de stabilire?”
