DECIZIE Procedura de concordat, prelungită cu 5 ani pentru anumite firme

DECIZIE Procedura de concordat, prelungită cu 5 ani pentru anumite firme
scris 26 mar 2024

În cazul operatorilor economici care funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale, aflați într-o procedură de concordat preventiv, durata de derulare a concordatului/planului de restructurare va putea fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive justificate, cu cel mult 5 ani, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.

Deputații, care au amendat astfel o odonanță de urgență a guvernului prin care, anul trecut, a fost prelungite cu 90 de zile termenele în care contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul cu o cotă de piață ridicată pe segmentul asigurărilor RCA, aflat în procedură de insolvență, încetează de drept.

Urmărește-ne și pe Google News
Plafonul maxim la acordarea facilităților fiscale pentru investițiile business angels va fi majorat substanțial CITEȘTE ȘI Plafonul maxim la acordarea facilităților fiscale pentru investițiile business angels va fi majorat substanțial

Procedura concordatului preventiv este una de salvgardare, prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară, dar nu de insolvență în acest moment, pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât aceasta să fie capabilă să își stingă datoriile și continue activitatea. În baza acestui mecanism, negocierile cu creditorii pot fi derulate cu un plan de restructurare adaptat la situația economică excepțională generată de pandemie. Detalii despre concordatul preventiv au fost prezentate de Profit.ro AICI.

Prin modificările aduse acum, aleșii arată că au în vedere ramuri strategice ale economiei precum: energia, apărarea și securitatea, transporturile, telecomunicațiile, siguranța alimentară și sănătate.  

Inițiaitorii invocă proximitatea teritoriului românesc de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, fapt care obligă reprezentanții statului român să adopte măsurile necesare asigurării stabilității și securității economiei naționale.

”Cauzele care au generat necesitatea accesării unor proceduri de prevenire a insolvenței nu sunt limitate în timp, ci se pot prelungi, astfel încât și măsurile de redresare ar trebui să fie cel puțin proporționale din perspectivă temporală. Pentru a asigura o redresare financiară sustenabilă, este esențial să se permită ajustarea termenilor concordatului preventiv în funcție de circumstanțele reale. Limitarea strictă a duratei poate forța aceste companii să adopte măsuri pe termen scurt care nu adresează problemele fundamentale”, arată inițiatorii.

Potrivit acestora, permiterea extinderii duratei concordatului preventiv oferă flexibilitate și posibilitatea de a adapta planul de redresare la condițiile economice în schimbare, asigurând o mai bună aliniere la realitățile pieței.

ULTIMA ORĂ În urma contestării SGR de mai multe firme, Guvernul amână interdicția comercializării ambalajelor fără marcaj. Riscul ”destabilizării economiei” CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ În urma contestării SGR de mai multe firme, Guvernul amână interdicția comercializării ambalajelor fără marcaj. Riscul ”destabilizării economiei”

Noile prevederi

(1) În cazul operatorilor economici care funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale, aflați, la data intrării în vigoare a prezentei legi, într-o procedură de concordat preventiv, durata de derulare a concordatului/planului de restructurare poate fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive justificate, cu cel mult 5 ani.

(2) Administratorul concordatar poate solicita judecătorului sindic, în al cincilea an de derulare a concordatului preventiv/planului de restructurare, omologarea prelungirii duratei de derulare a concordatului preventiv/planului de restructurare, potrivit alin.(1), și a modificării măsurilor corespunzătoare acestei prelungiri.

(3) Cererea prevăzută la alin.(2) va fi însoțită de hotărârea de aprobare de către creditorii concordatari/afectați a prelungirii duratei de derulare a concordatului/planului de restructurare și a modificării măsurilor corespunzătoare acestei prelungiri, adoptată în condițiile de întocmire și votare a concordatului/planului de restructurare, cu creanțele rămase în sold la data votului.

(4) Creditorii concordatari/afectați care au votat împotriva prelungirii termenului concordatului preventiv/planului de restructurare, precum și creditorii neconcordatari își pot recupera creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege, inclusiv vor putea formula cereri de deschidere a procedurii insolvenței față de debitor.

LEGE Toate firmele din domeniul agroalimentar - obligate să încheie contracte și să publice plan de prevenire a risipei alimentare CITEȘTE ȘI LEGE Toate firmele din domeniul agroalimentar - obligate să încheie contracte și să publice plan de prevenire a risipei alimentare

”Prelungirea nu trebuie să reprezinte o prejudiciere a intereselor creditorilor care nu sunt de acord cu o majorare a concordatului preventiv. Astfel, a fost reglementat dreptul acestora de a-și recupera creanța prin orice mijloc prevăzut de lege (prin măsuri de executare silită sau chiar deschiderea procedurii de insolvență față de debitor)”, arată autorii în privința ultimei prevederi.

Pentru a intra în vigoare, modificările mai trebuie promulgate de șeful statului.

viewscnt
Afla mai multe despre
insolventa
concordat
preventiv
prelungire
5 ani
decizie
parlament