Un al doilea mandat prezidențial pentru fostul președinte Donald Trump ar putea reaprinde inflația globală, pe măsură ce politicile sale orientate în primul rând către America cresc costurile în întreaga lume, au avertizat analiștii, transmite CNBC.
Agenda economică cu tarife mari și impozite scăzute, care a definit primul mandat al lui Trump – și este inflaționistă în sine – s-ar dovedi și mai dăunătoare de data aceasta, au spus analiștii, pe măsură ce ”mentalitatea inflaționistă” persistă, scrie News.ro.
”Există un risc mai mare ca politicile lui Trump să fie mai inflaționiste într-un al doilea mandat decât ar fi fost în primul”, a declarat marți Michael Metcalfe, șeful strategiei macro la State Street Global Markets.
”Comparativ cu 2016, când inflația era scăzută de mult timp și așteptările inflaționiste erau scăzute... 2024, 2025 va fi ceva foarte diferit”, a continuat el.
”Nivelul inflației este mai mare, așteptările inflaționiste sunt mai mari și suntem încă în această mentalitate a inflației.”
Acest lucru ar putea afecta creșterea prețurilor atât pe plan intern, cât și dincolo de granițele SUA, în Asia și Europa.
Președintele cu tarife ridicate
Tarifele ridicate sunt de obicei considerate inflaționiste, deoarece cresc costul mărfurilor importate, permițând producătorilor locali să-și crească prețurile, lăsând consumatorii să plătească mai mult.
Între timp, reducerile de taxe pot stimula cheltuielile consumatorilor, crescând astfel costul bunurilor și serviciilor.
Atât președintele Joe Biden, cât și Trump au semnalat că ar crește tarifele pentru China dacă vor fi aleși, pe măsură ce tensiunile geopolitice cresc între cei doi parteneri principali.
Un sondaj recent al economiștilor a sugerat, totuși, că majoritatea consideră că inflația va fi mai mare sub Trump, din cauza poziției sale protecționiste dure.
Cei care au anticipat că inflația va fi mai mare în timpul unui al doilea mandat Biden au atribuit zcest lucru pachetelor probabile mari de cheltuieli. Această inflație mai mare s-ar putea răspândi și în Asia, a spus Gareth Nicholson de la Nomura într-o notă pentru CNBC.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT O agenție din subordinea Guvernului ia peste 100 milioane lei de la companiile de stat. Nu este clar pe ce vor fi cheltuiți baniiO președinție a lui Trump ar marca ”un factor de risc negativ” general pentru acțiunile din Asia, a spus el.
”Din punct de vedere macro, va fi inflaționist pentru economia globală (poate chiar stagflaționist) și va accelera mai multe schimbări ale lanțului de aprovizionare în Asia”, a scris el, menționând că unele companii și-au diversificat producția pentru a atenua impactul.
În Europa, Goldman Sachs anticipat într-o notă de vineri că președinția lui Trump ar putea adăuga o creștere de 0,1 puncte procentuale la inflație, deoarece tarifele mai mari influențează comerțul global.