Numărul cazurilor de coronavirus și al spitalizărilor din SUA, la maximul ultimelor șase luni

Numărul cazurilor de coronavirus și al spitalizărilor din SUA, la maximul ultimelor șase luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 aug 2021

Numărul cazurilor de coronavirus și al spitalizărilor din SUA a urcat la maximul ultimelor șase luni, din cauza răspândirii rapide a variantei Delta în regiunile unde ratele de vaccinare sunt scăzute, transmite Reuters.

La nivel național, numărul mediu al cazurilor de Covid-19 a fost de 100.000 timp de trei zile consecutiv, în creștere cu 35% față de săptămâna trecută, potrivit datelor din sectorul sănătății. Creșterea a fost mai puternică în Louisiana, Florida și Arkansas.

Urmărește-ne și pe Google News
Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni CITEȘTE ȘI Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni

Numărul spitalizărilor a urcat cu 40%, iar cel al deceselor cu 18%, scrie News.ro.

Răspândirea pandemiei a dus la anularea unor evenimente de mare profil. O excepție notabilă este un raliu anual de motociclete din Dakota de Sud, care se desfășoară conform planificării.

Florida a înregistrat recorduri ale spitalizărilor timp de opt zile la rând, potrivit analizei. În acest stat, majoritatea elevilor trebuie să se întoarcă la cursuri săptămâna aceasta, iar unele districte școlare dezbat dacă este nevoie de măști pentru elevi.

Șeful celui de-al doilea cel mai mare sindicat al profesorilor din țară a anunțat duminică o schimbare de politică, sprijinind vaccinările obligatorii pentru profesorii americani, într-un efort de a proteja elevii care sunt prea tineri pentru a fi vaccinați.

Numărul copiilor spitalizați cu COVID-19 este în creștere în întreaga țară, o tendință pe care experții în sănătate o atribuie variantei Delta, care este mai susceptibilă de a infecta copiii decât tulpina inițială Alpha.

Unele state, inclusiv California, New York și Virginia, au impus vaccinări sau testări săptămânale pentru angajații de la stat, precum și mai multe orașe.

Administrația președintelui Joe Biden a stabilit noi reguli la sfârșitul lunii trecute, cerând lucrătorilor federali să prezinte dovada vaccinării sau să facă dovada testelor regulate, impunând portul măștilor și restricții de călătorie.

În sectorul privat, un număr tot mai mare de companii impun, de asemenea, vaccinarea pentru Covid-19.

United Airlines, compania de ambalare a cărnii Tyson Foods și Microsoft solicită angajaților să fie vaccinați.

viewscnt
Afla mai multe despre
coronavirus
sua