Deplasarea neobișnuită a directorului CIA la Moscova din această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac îndreptat împotriva NATO, au anunțat mai multe publicații americane, după ce Donald Trump a încercat să minimizeze importanța acestei vizite.
The Wall Street Journal și CBS au relatat că șeful CIA, John Ratcliffe, a încercat să descurajeze Rusia să lanseze un atac împotriva unui membru al NATO, în condițiile în care evaluările serviciilor de informații americane indică faptul că Moscova ar putea încerca să pună alianța la încercare.
The Wall Street Journal precizează, în special, că președintele rus Vladimir Putin ar putea provoca NATO cu un „atac limitat” în următorii ani, scrie News.ro.
Casa Albă nu a răspuns la solicitările AFP pe această temă.
Cu toate acestea, Donald Trump a calificat această deplasare a directorului CIA drept o vizită de „semi-rutină” în cadrul unui interviu acordat miercuri comentatorului conservator Glenn Beck, sugerând că scopul întâlnirii era de a discuta despre războiul din Ucraina.
„Ne-am dori ca războiul din Ucraina să înceteze”, a adăugat președintele american.
În timpul vizitei sale la Moscova, Ratcliffe a abordat și tema războiului din Iran, amenințând cu sancțiuni suplimentare în cazul în care strâmtoarea Ormuz nu ar fi redeschisă, potrivit presei americane.
Miliardarul a asigurat miercuri, în cadrul interviului, că această vizită nu avea nicio legătură nici cu Iranul, nici cu amenințările rusești la adresa NATO.
„Nu se afla acolo pentru niciunul dintre lucrurile pe care le menționați”, a susținut el, fiind întrebat despre aceste două subiecte.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că John Ratcliffe s-a deplasat la Moscova pentru a purta discuții „între serviciile secrete”, fără a se întâlni cu președintele Vladimir Putin.
Purtătorul de cuvânt rus a considerat că „este încă prea devreme pentru a spune în ce măsură acest lucru va influența procesul menit să scoată relațiile (ruso-americane) din criză”.
Deocamdată nu este prevăzut niciun alt contact viitor, a declarat el jurnaliștilor, printre care și AFP, calificând aceste contacte drept „pozitive”, dar refuzând să menționeze subiectele pe care s-au axat discuțiile.
De câteva luni, Rusia și Ucraina își intensifică atacurile cu rază lungă de acțiune, vizând obiective civile precum depozite logistice, instalații petroliere și portuare. Aceste atacuri provoacă un număr tot mai mare de victime civile în fiecare săptămână.
Eforturile diplomatice, cu medierea Statelor Unite, menite să pună capăt conflictului se află într-un impas, iar Kremlinul nu dă niciun semn că ar fi dispus să-și revizuiască pretențiile maximaliste, în special cele teritoriale.
Până în prezent, încercările lui Donald Trump de a pune capăt conflictului - printre care se numără și organizarea, cu puțin mai mult de un an în urmă, a unui summit în Alaska cu omologul său Vladimir Putin - au rămas fără rezultat.
Un avion militar american a decolat marți dimineață din capitala Letoniei, Riga, pentru a se îndrepta spre capitala Rusiei, înainte de a face drumul invers în seara aceleiași zile, potrivit datelor site-ului de monitorizare a zborurilor Flightradar24.
Ultima călătorie cunoscută a unui director al CIA în Rusia a avut loc în noiembrie 2021, înainte de începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022.
















