Ministrul Culturii: Avem datorii de ordinul zecilor de milioane de euro către firme de producție de film din străinătate, pentru că statul român nu și-a respectat obligațiile

Ministrul Culturii: Avem datorii de ordinul zecilor de milioane de euro către firme de producție de film din străinătate, pentru că statul român nu și-a respectat obligațiile
scris 22 apr 2024

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a afirmat că, din cauza nerespectării angajamentelor, statul român are de plătit datorii „de ordinul zecilor de milioane de euro” către mari firme de producție din străinătate care au venit să filmeze în România.

Raluca Turcan a participat luni la deschiderea conferinței „Drepturile creatorilor în domeniul audiovizual”, organizată de Ministerul Culturii, Oficiul de Film și Investiții Culturale și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în parteneriat cu Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale.

Urmărește-ne și pe Google News
DPD - investiție de peste 500.000 euro într-un HUB regional, la Brașov CITEȘTE ȘI DPD - investiție de peste 500.000 euro într-un HUB regional, la Brașov
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

„Programul cash rebate este o schemă de sprijin financiar pentru ca mari investiții cinematografice să se deruleze în România, valorificând potențialul românesc natural sau profesional. Este o schemă de sprijin pe care toate țările din Europa, cu excepția Belarusului, o au și care a existat și în România însă nu a fost aplicată niciodată. Iar consecința a fost că mari firme de producție din străinătate au venit să filmeze în România. Statul român nu și-a respectat angajamentele, au dat statul român în judecată, au câștigat în instanță, avem de plătit datorii și companii mari care se simt atrase de potențialul uriaș al României sunt în expectativă, dacă să vină să filmeze în România. Datoriile sunt de ordinul zecilor de milioane de euro”, a declarat Turcan, după deschiderea evenimentului.

Potrivit acesteia, în România schema de cash rebate „există pe hârtie din anul 2018”, scrie Agerpres.

Raluca Turcan consideră că aceste datorii nu sunt însă greu de plătit, repornirea programului cash rebate putând aduce în România, în 2024, investiții de peste 300 de milioane de euro.

„Avem buget, există angajament la nivelul Guvernului de a respecta aceste angajamente și să ne recăpătăm încrederea în statul român, ceea ce pentru mine este vital. Obligația și datoria mea, ca ministru al Culturii, este să plătim datoriile, să finalizăm proiectele depuse și să respectăm angajamentul statului și, de asemenea, să dăm drumul unui nou apel de proiecte, care, așa cum se prefigurează, poate să aducă investiții de peste 300 de milioane de euro chiar în acest an. Am făcut deja cred că două plăți, suntem în evaluare cu dosarele, practic se merge în paralel: plată – datorii restante, dosare depuse – restante și schemă nouă de sprijin, astfel încât să putem aduce din nou investitori în România”, a precizat Raluca Turcan.

În cadrul conferinței, Raluca Turcan a anunțat că proiectul legii cinematografiei urmează să fie pus „în curând în transparență”.

„Tot pe partea de cinematografie există și CNC (Centrul Național al Cinematografiei n.r.) cu partea de legislație aferentă, pe care încercăm să o modificăm, astfel încât componenta de CNC să rămână prioritară pentru sprijinirea proiectelor tinerilor cineaști, promovării acestor proiecte și asigurării unui balans între coproducții mari, investiții mari în cinematografie și debut cinematografic. Știu că au fost dezbateri coordonate de colega mea secretar de stat Diana Baciuna, vom pune în curând în transparență acest proiect pe Legea cinematografiei și o să vă rog, de asemenea, cu aplecare și deschidere, să ne furnizați toată expertiza dumneavoastră de oameni care, până la urmă, implementați un cadru legal pe care noi îl creăm”, a mai spus Raluca Turcan.

La eveniment, desfășurat în Aula Ministerului Culturii, participă, alături de managerul Oficiului de Film și Investiții Culturale, Ana Mirea, directorul general al ORDA, Andrei Ijac, directorul general UPFAR-ARGOA, Viorel Chesaru, specialiști din industria filmului: producători, actori, regizori, scenariști. Conferința își propune să aducă în atenția publică câteva teme de importanță în domeniu, organizate în cadrul unor paneluri de discuții: proprietate intelectuală în educație; bazele drepturilor de autor și drepturilor conexe ale titularilor de drepturi din domeniul filmului și al producțiilor audiovizuale; finanțarea producției de film prin programul de cash rebate, cumularea surselor de finanțare din mai multe state europene

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul culturii
raluca turcan