Mike Pence acuză China de ”îngrădirea drepturilor și libertăților” din Hong Kong și critică atitudinea supusă a Nike și NBA față de Beijing

Mike Pence acuză China de ”îngrădirea drepturilor și libertăților” din Hong Kong și critică atitudinea supusă a Nike și NBA față de Beijing
scris 25 oct 2019

Vicepreședintele american Mike Pence a acuzat joi China de ”îngrădirea drepturilor și libertăților” din Hong Kong, în cadrul unor critici ample aduse comportamentului Beijingului, insistând însă că Statele Unite nu doresc confruntările sau ”decuplarea” insulei de principalul său rival economic. În același timp, Pence a criticat compania Nike și National Basketball Association (NBA) pentru că s-au supus punctului de vedere al Beijingului, de limitare a libertății de exprimare, relatează Reuters.

Pence a susținut un discurs de importanță majoră referitor la China înaintea unei noi runde de discuții pentru încheierea războiului comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Preluarea activelor CEZ de către Eurohold, interzisă în Bulgaria. Compania, interesată și de activele CEZ din România CITEȘTE ȘI Preluarea activelor CEZ de către Eurohold, interzisă în Bulgaria. Compania, interesată și de activele CEZ din România

”America și liderii săi nu vor mai spera că numai angajamentul economic va transforma statul comunist autoritar al Chinei într-o societate liberă și deschisă, care respectă proprietatea privată, domnia legii și reglementările internaționale prntru comerț”, a spus Pence.

Pence a criticat modul în care China a gestionat protestele pro-democrație care au zguduit Hong Kongul în ultimele patru luni. Președintele american Donald Trump a avertizat anterior că va fi mai dificil pentru Washington să ajungă la un acord comercial cu Beijingul dacă violențele din fosta colonie britanică Hong Kong vor continua.

”Hong Kongul este un exemplu viu a ceea ce se poate întâmpla când China permite libertatea. Și cu toate acestea, în ultimii câțiva ani, Beijingul a mărit intervențiile în Hong Kong și s-a angajat în acțiuni care îngrădesc drepturile și libertățile garantate pentru oamenii din Hong Kong prin intermediul unui acord internațional obligatoriu”, a spus Pence.

Acesta a arătat că Statele Unite sunt alături de protestele din Hong Kong.

”Suntem alături de voi, suntem inspirați de voi. Vă cerem să rămâneți de partea protestelor fără violență”, a spus Pence.

ULTIMA ORĂ Program de guvernare PNL: Subvenții agricole pentru deșeuri vegetale și forestiere livrate centralelor în cogenerare, deși UE discută excluderea acestora din lista surselor regenerabile CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Program de guvernare PNL: Subvenții agricole pentru deșeuri vegetale și forestiere livrate centralelor în cogenerare, deși UE discută excluderea acestora din lista surselor regenerabile

Congresmenii americani cer adoptarea unei legi care să acorde Hong Kongului un statut special, sub o supraveghere mai strictă, ceea ce ar nemulțumi Beijingul.

Discursul susținut de Pence la un institut de cercetări din Washington a avut loc înaintea unei noi runde de discuții între secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, și omologii săi chinezi, care va avea loc vineri, și este considerat un semnal al politicii viitoare a administrației Trump față de China, într-o serie de probleme.

Pence, care a adoptat deseori un ton ferm la adresa Chinei, a susținut discursul cu doar câteva săptămâni înainte ca Trump să participe la un summit în Chile, unde a spus că speră să încheie o primă fază a unui acord comercial, cu președintele chinez Xi Jinping.

Pence a spus că Statele Unite nu vor să limiteze dezvoltarea Chinei

”Dorim o relație constructivă cu liderii chinezi”, a spus Pence. El a cerut Chinei să profite de acest moment unic în istorie pentru a o lua de la început, prin renunțarea la practicile comerciale care au profitat de poporul american prea mult timp.

Vicepreședintele american a criticat aspru tratamentul acordat de China musulmanilor uiguri din regiunea Xinjiang.

La începutul acestei luni, Statele Unite au impus restricții guvernului chinez și unor oficiali ai Partidului Comunist considerați responsabili de încarcerarea sau abuzarea minorităților musulmane din Xinjiang.

Autoritățile americane au inclus totodată compania chineză producătoare de echipamente de supraveghere video Hikvision pe o listă neagră de companii, din cauza contribuției avute la represaliile împotriva musulmanilor uiguri.

Pence a criticat cu asprime producătorul de echipamente sportive Nike și NBA, pe care le-a acuzat că au ținut partea Partidului Comunist Chinez în privinșa libertății de exprimare în Hong Kong.

Pence, care exprimă deseori punctul de vedere al politicilor mai dure ale administrației Trump față de China, a spus că NBA și Nike nu au reuțit să îl apere pe directorul general al Houston Rockets, Daryl Morey, după ce și-a exprimat pe Twitter sprijinul pentru protestatarii din Hong Kong, la începutul acestei luni. Parlamentari precum republicanul Marco Rubio au criticat la rândul lor companiile chineze pentru boicotarea NBA.

”Ținând partea Partidului Comunist Chinez și aducând la tăcere libertatea de exprimare, NBA a acționat ca o filială deținută de un regim autoritar”, a spus Pence.

Conflictul a apărut pe fondul unor progrese neașteptate în discuțiile comerciale americano-chineze pentru oprirea războiului comercial din ultimele 15 luni, care a tensionat piețele și a afectat creșterea economiei mondiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
mike pence
nike
nba
china