Președintele american Donald Trump s-a declarat „foarte dezamăgit” de Rusia, în timp ce continuă să facă presiuni pentru un acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Sky News.
Sâmbătă, Trump s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Vatican, prima lor întâlnire față în față de după reuniunea explozivă de la Casa Albă. Președintele ucrainean a declarat că întâlnirea dinaintea funeraliilor Papei Francisc ar putea fi „istorică”, scrie News.ro.

Câteva ore mai târziu, domnul Trump a pus sub semnul întrebării dorința de pace a lui Vladimir Putin într-o postare pe Truth Social.
Duminică, înainte de a se îmbarca la bordul avionului Air Force One, Trump a declarat din nou că întâlnirea a decurs bine și că liderul ucrainean era „mai calm”.
„Cred că înțelege situația, cred că vrea să ajungă la un acord„, a spus el, înainte de a-i adresa un mesaj lui Putin. ”Vreau să înceteze focul, să se așeze la masa negocierilor și să semneze un acord”, a declarat președintele SUA, adăugând că este «foarte dezamăgit de faptul că au bombardat acele locuri (inclusiv Kiev, unde nouă persoane au fost ucise într-un atac aerian rus vineri) după discuții».
Cu toate acestea, Trump a declarat că crede că Zelenski este dispus să renunțe la Crimeea, lucru pe care liderul ucrainean a afirmat în repetate rânduri că nu îl va face.
El a adăugat că „vom vedea ce se va întâmpla în următoarele zile”. „Nu vorbiți cu mine despre Crimeea, vorbiți cu Obama și Biden despre Crimeea”, a mai spus Trump.
Rusia a anexat Crimeea în 2014, în timpul mandatului președintelui Barack Obama.

Între timp, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pentru NBC News că un acord de pace este „mai aproape decât a fost în ultimii trei ani, dar încă nu s-a ajuns la un acord”.
„Dacă ar fi fost un război ușor de încheiat, ar fi fost încheiat de altcineva cu mult timp în urmă”, a adăugat el în emisiunea Meet the Press.
Declarația vine după ce Coreea de Nord a confirmat că a trimis trupe pentru a lupta alături de Rusia, la câteva luni după ce Ucraina și oficialii occidentali au afirmat că forțele sale se află în Europa.