Mai mulți foști șefi din Ministerul Educației au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru luare de mită. Un fost șef al Liceului cu Program Sportiv din Roman, județul Neamț, ar fi luat mită de reprezentanții mai multor societăți comerciale pentru a le repartiza lucrări, iar în momentul în care nu a mai deținut funcția de director a pretins și primit bani în continuare pentru a-și exercita influența asupra unor șefi din Ministerul Educației, dar și asupra unor șefi din Inspectoratul Școlar Neamț. În dosar este inculpat și deputatul Viorel Stan, care la data producerii faptelor era inspector școlar general în județul Neamț.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane pentru fapte de corupție, scrie News.ro
Astfel, a fost trimis în judecată Sandu Petru, la data faptelor director al Liceului cu Program Sportiv Roman, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, dare de mită în formă continuată și cumpărare de influență în formă continuată.
Au mai fost trimiși în judecată Stan Viorel, la data faptelor inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în prezent deputat în Parlamentul României și Condurat Eugenia, contabil șef la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În plus, au fost trimiși în judecată Păunescu Alin Cătălin, la data faptelor director general și inspector în cadrul Ministerului Educației Naționale și Dornean Maria, la data faptelor director general adjunct în cadrul Direcției Generale Buget-Finanțe și Resurse Umane din cadrul Ministerul Educației Naționale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.
Mai sunt vizați în dosar reprezentanții unor societăți comerciale pentru dare de mită și cumpărare de influență.
”În perioada 2013-2016, inculpatul Sandu Petru, în calitate de director și ordonator de credite al Liceului cu Program Sportiv Roman, județul Neamț, a pretins și primit de la un reprezentant al unei societăți comerciale (care a beneficiat și de ajutor din partea reprezentanților altor două firme) un procent de 10% din valoarea plăților efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman către firmele controlate de aceștia, firme care au executat lucrări de construcții în beneficiul unității școlare”, a transmis, joi, DNA.
Sursa citată a precizat că banii au fost pretinși și primiți de inculpat pentru a atribui firmelor respective contracte de lucrări (în principal) și livrare produse (prin procedura de atribuire directă) dar și pentru a obține finanțarea necesară derulării acestor contracte.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Producătorul britanic de semiconductori pentru radiouri digitale Frontier Smart își închide subsidiara din România, furnizor pentru Sony, Philips, Harman Kardon, SpotifyConcret, în scopul menționat mai sus, inculpatul Sandu Petru a primit de la cei doi oameni de afaceri în total 232.300 lei, reprezentând 10% din plățile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman.
”În același context, în condițiile în care nu mai deținea funcția menționată mai sus, în perioada decembrie 2016 - decembrie 2017, inculpatul Sandu Petru a primit de la aceeași oameni de afaceri suma de 24.100 lei, reprezentând același procentaj din plățile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman, pentru a-și folosi influența asupra inculpaților Păunescu Alin Cătălin, Dornean Maria (persoane din conducerea Ministerului Educației Naționale), Stan Viorel și Condurat Eugenia (șefi din cadrul Inspectoratului Școlar Neamț) și asupra a doi directori ai unității școlare (funcționari cu atribuții în ceea ce privește finanțarea lucrărilor de construcții sau care puteau influența acordarea finanțării), a mai transmsi DNA.
Procurorii precizează de asemenea, că, în anul 2014 și în perioada 2017 - 2018, persoanele respective, având în vedere funcțiile pe care le dețineau, au primit de la inculpatul Sandu Petru sume de bani și produse, după cum urmează: Stan Viorel, în 13 tranșe, suma totală de 9.800 lei, Condurat Eugenia, în 30 tranșe, suma totală de 51.620 lei și 400 euro precum și produse alimentare în valoare de 4.950 lei, Păunescu Alin Cătălin, în 14 tranșe, suma totală de 16.115 lei și 150 euro precum și produse alimentare în valoare de 2.650 lei, Dornean Maria, 7.000 lei, produse alimentare în valoare de 1.000 lei, un laptop marca HP și două telefoane Iphone 5S.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților: Condurat Eugenia, Păunescu Alin Cătălin și Sandu Petru. Aceeași măsură a mai fost dispusă și asupra sumelor de bani existente în două conturi pe care le dețin inculpații Dornean Maria și Stan Viorel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.