Nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă au atins valori record în 2024 și cresc într-un ritm incompatibil cu angajamentul internațional privind limitarea încălzirii globale.
Gazul a provenit în principal din arderea combustibililor fosili, dar a fost amplificat de defrișări și de incendiile masive de vegetație.
Conform Met Office, serviciul britanic de meteorologie, concentrațiile de dioxid de carbon (CO2) sunt acum cu peste 50% mai mari înainte de perioada industrială. Anul trecut, emisiile provenite din arderea combustibililor fosili au fost la niveluri record, în condițiile în care natura s-a confruntat cu o serie de factori dăunători precum incendii masive de vegetație și secetă extremă, care au generat o acumulare și mai mare de CO2 în atmosferă, arată BiziDay. În aceste condiții, creșterea nivelului de CO2 este “incompatibilă” cu angajamentul internațional ce presupune limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, subliniază Met Office.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE O companie ungaro-portugheză va fi noul importator al mărcii Nissan pe piața din RomâniaSăptămâna trecută, serviciul Copernicus a anunțat că 2024 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată și primul an în care temperaturile medii anuale au fost mai mari de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. Oficial, acest lucru nu înseamnă că obiectivul ce vizează limitarea încălzirii globale a fost încălcat, întrucât se referă la menținerea temperaturii la 1,5 grade Celsius pe termen lung. Totuși, experții se așteaptă ca obiectivul să nu fie îndeplinit. “Limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius ar necesita o încetinire a creșterii CO2, dar în realitate se întâmplă contrariul”, subliniază un expert de la Met Office.
Creșterea pe termen lung a nivelului de CO2 se datorează activităților umane, cauzele principale fiind arderea cărbunelui, petrolului și a gazelor naturale, dar și defrișările (plantele absorb CO2) și incendiile masive. Înregistrările experților care au analizat probe din straturi de gheață și din sedimente marine arată că nivelurile de CO2 sunt în prezent la cel mai ridicat nivel din ultimii cel puțin două milioane de ani, potrivit ONU.
CITEȘTE ȘI Columbian care voia să distrugă obiective din România - SRI a dejucat o operațiune de sabotaj instrumentată de Federația RusăDincolo de nivelurile record de CO2 înregistrate în 2024, rezultatele au fost influențate și de efectele fenomenului natural El Niño, care provoacă o încălzire neobișnuită a apelor de suprafață ale Oceanului Pacific tropical de est, afectând modelele meteorologice.
În anii în care El Niño nu se manifestă, lumea naturală reușește să absoarbă aproximativ jumătate din emisiile de CO2, însă, în condițiile din 2024, rezervoarele naturale de carbon de pe uscat (plantele și oceanul) nu au absorbit atât de mult CO2 ca de obicei. De altfel, situația a fost înrăutățită și de numărul record de incendii de vegetație, care s-au manifestat inclusiv în regiunile care nu sunt, de obicei, afectate de El Niño și care au eliberat CO2 suplimentar.
Creșterea record se adaugă la îngrijorările că lumea naturală nu va mai putea să absoarbă gazele care încălzesc planeta pe termen lung. Tundra arctică, de exemplu, este transformată într-o sursă de CO2, din cauza încălzirii climei și a incendiilor frecvente. De asemenea, capacitatea pădurii tropicale amazoniene de a absorbi CO2 este afectată de secetă, incendii și defrișări majore.
Met Office prezice că creșterea concentrației de CO2 în 2025 nu va fi la fel de mare ca în 2024, dar totuși va fi suficient de ridicată cât să se depășească semnificativ obiectivul de 1,5 grade Celsius. Anul acesta se va manifesta La Niña, fenomenul natural în care apele de suprafață din Oceanul Pacific tropical de est sunt mai reci decât în mod normal. În general, în aceste condiții, lumea naturale reușește să preia mai mult CO2.